Ediţia din 2014 a concursului Eurovision se va desfăşura în Danemarca, după ce Emmelie de Forest a câştigat competiţia din acest an cu piesa „Only Teardrops”, care a obţinut un total de 281 de puncte.
„Eu, profesional şi personal, mă simt împlinit. Mi-aş fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, pentru mine şi pentru România, dar ştiu că ceea ce a ţinut de mine am făcut. Show-ul nostru a ieşit foarte bine, am muncit cu toţii enorm şi le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca această muncă de echipă să prindă formă. Le mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi au votat România. România rămâne, însă, o ţară negată oarecum de Europa, aşa că, în această seară, cele două mari familii – Scandinavia şi ‘Mama Rusie’ – au învins. Eu am fost favorit la titlu din partea fanilor, dar, geopolitic vorbind, nu mai ţine de mine”, a declarat Cezar.
Jean Paul Gaultier: Cezar ar fi meritat o menţiune specială
Creatorul de modă francez Jean Paul Gaultier a declarat că Cezar ar fi meritat „o menţiune specială”, spectacolul lui fiind unul „extravagant şi, într-un fel, neobişnuit”. „O menţiune specială pentru România. A fost un spectacol extravagant şi, într-un fel, neobişnuit”, a spus Jean Paul Gaultier, într-o declaraţie acordată TVR şi postată pe site-ul Televiziunii Române. Show-ul României din finală a fost unul spectaculos, Cezar purtând o ţinută care includea o mantie neagră, din piele, velur şi pietre semipreţioase, concepută de creatoarea de modă română Doina Levintza.