in

Român dat în urmărire în SUA: este suspectat că a falsificat ecusoane CIA și FBI

Autoritățile federale încearcă să găsească un bărbat care ar fi fabricat și vândut ecusoane false ale forțelor americane de ordine, precum CIA, FBI și HIS.

Acele ecusoane ar fi fost folosite pentru a se încerca intrarea în zone restricționate din SUA și pentru a juca rolul unor agenți federali, potrivit Immigration and Customs Enforcement (ICE).

ICE a declarat joi, 31 martie, că este în căutarea ajutorului publicului pentru a-l găsi pe cetățeanul român Roberto Crăciunică, de 34 de ani, despre care se crede că trăiește în Germania. Acesta este acuzat de operarea unei firme care fabrică și vinde asemenea ecusoane.

Se presupune că Crăciunică a fabricat ecusoane false ale forțelor americane de ordine începând din ianuarie 2010 și până în septembrie 2015.

Suspectul, care este căutat și de Interpol, ar fi vândut aceste ecusoane online și i-ar fi instruit pe cumpărători să plătească folosind Western Union sau PayPal.

Crăciunică este acuzat de producere și distribuire de ecusoane contrafăcute, inclusiv trafic de mărfuri contrafăcute, de contrabandă și deținere, vânzare și transport de sigilii false.

Agenții federali au pus sub sechestru ecusoanele și sigiliile achiziționate de pe site-urile firmei sale.

Ancheta este în curs de desfășurare.

CITEȘTE ȘI:

Napoli, a încercat să violeze o studentă, a scăpat de linşaj numai datorită poliţiei

Cervia, a găsit un portofel şi l-a predat poliţiei: româncă premiată

Arestat pe autostradă la Udine cu 350 de cartuşe de ţigări de contrabandă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ce medicamente să nu combini niciodată

”Românii din Torino au nevoie de casă și muncă stabilă”, din programul lui Mihai Tancău