Parlamentul European a aprobat, joi, în primă lectură, reforma pieţei telecomunicaţiilor, care prevede, printre altele, eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015.
Potrivit unui comunicat al PE,citat de Agerpres, raportul a fost votat cu 534 de voturi „pentru”, 25 de voturi „împotrivă” şi 58 de abţineri. Votul din PE vine după ce, la 18 martie, Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) a aprobat această reformă. Potrivit propunerii iniţiale a Comisiei Europene, tarifele de roaming ar fi trebuit eliminate încă de la 1 iulie 2014.
Pentru a proteja companiile telecom faţă de „folosirea abuzivă” a serviciilor de roaming, eurodeputaţii au solicitat Comisiei o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale. Aceste tarife vor fi însă sub nivelul celor aplicate în prezent.
Totodată, PE a decis interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet. Companiile vor putea, în continuare, să furnizeze „servicii specializate”: televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicaţii, precum imagistica medicală de înaltă rezoluţie, săli de operaţie virtuale, aplicaţii cloud care necesită prelucrarea unor cantităţi mari de date şi care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienţi.
Comisia Europeană a adoptat, la 11 septembrie 2013, un plan de reformă în domeniul pieţei telecomunicaţiilor, având ca obiectiv simplificarea normelor UE pentru operatorii de telecomunicaţii, eliminarea de pe piaţă a tarifelor majorate pentru roaming, protejarea neutralităţii internetului, noi drepturi pentru consumatori şi mai multă siguranţă pentru investitori.
Conform comunicatului PE, ajungerea la un acord cu ministerele telecomunicaţiilor din cele 28 de state membre trebuie să se numere printre priorităţile viitorului Parlament European, rezultat în urma alegerilor din 22-25 mai.
Tarifele practicate de societăţile de telefonie mobilă pentru serviciile furnizate în roaming reduc numărul de apeluri efectuate din străinătate, 28% din consumatori alegând să ţină telefoanele închise, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii de Comisia Europeană la 17 februarie.
Doar 8% din călători îşi folosesc telefoanele mobile în străinătate la fel de mult ca şi acasă din punct de vedere al apelurilor efectuate, în timp ce trei din zece persoane care călătoresc în altă ţară nu îşi folosesc deloc telefonul mobil pentru a efectua apeluri.
În plus, doar două din zece persoane ar trimite la fel de multe SMS-uri ca şi atunci când se află în propria ţară, iar un sfert dintre călători nu trimit niciodată mesaje când se află în altă ţară a UE.
CE precizează că aplicarea unor tarife majorate pentru serviciile furnizate în roaming mai are şi alte efecte, cum ar fi faptul că 47% din respondenţi nu ar utiliza internetul mobil în altă ţară din UE. Sondajul de opinie a fost efectuat în rândul a 28.000 de cetăţeni ai UE.