….După 1 m
artie vin Zilele Babei. Sunt 9 sau 12, câte au fost şi cojoacele. Timp schimbător. După zilele babelor, urmează cele ale moşilor. Acum timpul se stabilizează. A venit primăvara.
Ce fac femeile primăvara, de 1 martie? Cum spuneam, nu lucrează, dacă sunt tinere îşi fac Dragobete. Mamele răsucesc mărţişor pentru copii, dar nu numai pentru copii. Să le luăm pe rând. Se zice că serbarea prin nelucrare se face pentru a domoli mânia Babei Dochia şi frigul de primăvară, ca să nu zacă nimeni din casă bolnav de vărsat sau să moară înecat. Se putea face clacă de tors, dar asta am mai spus. Şi Dragobetele fetelor ce era? Se duceau la pădure şi căutau flori de fragi, adunau apa de pe flori şi se spălau pe faţă zicând:
„Floare de fragă din luna Marţ
La toată lumea să fiu dragă,
Urâciunile să le desparţi.”
Snurul de mărţişor
Şi am ajuns şi la şnurul de mărţişor… Femeile răsuceau fir alb şi roşu de lână, bumbac sau arnici. Firul se lega la gâtul sau la mâna copiilor. Sunt locuri unde purtau mărţişor şi fetele tinere şi chiar nevestele, aşa scrie Simion Florea Marian. Tot el avertizează că obiceiul începe să se piardă în Moldova şi Bucovina. Adică, pe la 1900 se pierdea deja. Îl citează pe N. Gane care deplânge pierderea obiceiului la 1873. Marian menţionează practica de a atârna o monedă de şnur. Şnurul era purtat pentru noroc şi sănătate. Fetele îl purtau ca să nu aibă tenul pătat. Îl „dezbrăcau” cu socoteală (începe iar nebunia variantelor zonale) la 7, 9, 12 zile după 1 martie, când înfloreşte vişinul sau trandafirul , când sosesc berzele sau rândunelele; în ziua de 40 de mucenici; de Sfântul Gheorghe. Mărţişorul se „îmbracă” dimineaţa, înainte de răsărit, şi se „dezbracă” fără să te vadă soarele, pentru că te înnegreşte.
Alte practici la sate
Alte informaţii ne indică practici şi mai interesante. Se spune că femeile leagă mărţişor nu numai la copii, ci la toţi membrii familiei, la porc, la cornul vitei, la cloşcă, la doniţă... Adică protejează prin cercuri magice tot. Înainte să dispară, la sate a pătruns moda mărţişorului împletit din fire de mătase. Îl făceau fetele, foarte des, pentru feciori. Un amănunt pe care l-am omis: în unele locuri, cu banul de mărţişor se cumpăra vin roşu şi caş pe care tinerii le mâncau de Sfântul Gheorghe la iarbă verde.
Snur si moneda
Diferenţele dintre mărţişorul din sat şi cel de la oraş s-au accentuat în ultimele două sute de ani. La 1800 era şnur şi monedă, atât la oraş, cât şi la sat. La începutul secolului al XIX-lea, ce descoperă oraşul? Răzuieşte o faţă a banului de argint şi scrijeleşte 18… Nu îmi amintesc o mie opt sute şi cât, era în prima jumătate a secolului. Am văzut mărţişorul la Manina Vulpe.
Urmează moda brelocurilor de aur, de argint, pentru cei mai amărâţi de dublé. Brelocuri cu semne de noroc: trifoi cu patru foi, purceluş, cărţi de joc, zaruri. Tinerii le oferă fetelor pe care le iubesc. Aşa eşuează mărţişorul în câmpul amorului. Acum intră în repertoriul mărţişorului inimioara. Doamne, câte inimioare am mai văzut, inimioară cu lacăt, inimioară cu floare, inimioară străpunsă de săgeată, inimioară pe plic, pe calendar, inimioară pe scăriţă, inimioară cu inimioară..! În prima mea copilărie, adică prin anii ’50, situaţia se prezenta aşa, din ce mi-aduc aminte.
Mamele puneau mărţişoare la fetiţe. Râdeam de băieţii cu mărţişor. Fetiţele făceau între ele schimb de mărţişoare. Uneori mai dădeau şi profesoarelor, dar nu era nebunia de acum. Femeile în toată firea mai primeau mărţişoare de la soţi şi colegi de serviciu, dar le purtau puţin. Cele mai multe erau din mărgele, lemn şi mărgeluşe.
Vin comuniştii tot mai tare cu laicizarea. De mărţişor nu se prea leagă. Tablă, sticlă, plastic… Oamenii caută ceva mai deosebit. De aur şi argint nu poate fi vorba. Valoarea începe să fie dată de „creaţia” artistică. Fac mărţişoare tot felul de pictori şi arhitecţi. Cei mai mulţi sunt studenţi.
Mode
Începe perioada în care mărţişorul se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice: două mărgele şi o pană, o scoică lipită pe un carton, flori imortele stropite cu sclipici, o tăbliţă găurită, repet, orice. În deceniul nouă, mărţişorul este ambalat într-un plastic transparent. Uneori nici nu poţi să-l scoţi de acolo, în loc să-l pui în piept îl aşezi în vitrină. În paralel, magazinele pregătesc cadouri preambalate cu adaos de mărţişor, soluţie comodă pentru cine nu ştie să aleagă.
Din 1978, se vând mărţişoare şi pe stradă. Ies studenţii de la Arhitectură şi cei de la Arte frumoase ca să-şi facă bani pentru vacanţe la 2 Mai. Pe urmă iese oricine. Centrul de creaţie al municipiului eliberează autorizaţie pentru producător. Mărţişoarele „se strigă”. În reclame se fac aluzii timide la lipsa de carne, brânză, ouă, la lipsa de tot. În anul 1987 am numărat în Piaţa Amzei peste 200 de tarabe. Erau vânzători care vindeau marfa într-o valiză diplomat, alţii pe o masă pliantă. Poliţiştii fojgăiau aruncând priviri de stăpân.
După Revoluţie, în primii doi ani, interesul pentru mărţişor a scăzut. Deşi, să nu uităm, în 1990 se vinde mărţişorul cu portretul lui Petre Roman. După 1993, afacerea începe să meargă din nou. S-a încheiat cariera „mărţişorului de cooperativă”, vândut la stat. S-a încheiat şi cu magia. Mărţişorul a devenit joc şi ocazie de a da plocon cuiva care altfel ar primi greu. E vremea lui „orice” şi a lui „oricum”. Oamenii se refugiază în afaceri şi joacă. Cândva, oamenii credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.
* Povestită şi scrisă de mână de Irina Nicolau, Integral pe Portalul Muzeului Tăranului Român
Românii din Italia sărbătoresc 1 Martie? Lasă un comentariu mai jos şi povesteşte dacă vei face un cadou de Mărţişor!
