După ce Sebastian Vlădescu a apelat la Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a venit rândul premierului Mihai Răzvan Ungureanu să îşi aleagă un consilier din lumea artistică. Este vorba despre Cătălin Căţoiu, muzician şi actor.
Decizia de numire în funcţie nu a fost încă semnată, dar Căţoiu l-a însoţit la câteva întâlniri pe MIhai Răzvan Ungureanu, afirmând că doreşte să vadă despre ce este vorba şi care îi vor fi atribuţiile: “Primul-ministru are o imagine foarte bună, iar eu, dacă voi prelua această funcţie, fac tot ce trebuie ca să o conserve”, a declarat Cătălin Căţoiu.
Căţoiu a mai lucrat cu Ungureanu, la Ministerul Afacerilor Externe
Cătălin Căţoiu, în vârstă de 50 ani, a mai lucrat cu Ungureanu, ca şi cameraman, la Ministerul Afacerilor Externe. Actorul va fi numit consilier pe probleme de imagine al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, după ce a mai lucrat la Guvern, în mandatul de prim-ministru al lui Petre Roman.
Gheorghe şi Bittman, consilierii lui Vlădescu, la Ministerul Finanţelor
În ianuarie 2010, după numirea cunoscutului om de televiziune Andrei Gheorghe la conducerea departamentului de comunicare, ministrul de Finanţe de la acea vreme, Sebastian Vlădescu, l-a angajat şi pe Dan Bittman, solistul trupei Holograf, pe post de consilier pe probleme cu populatia.