Menu
in

Papa Francesco s-a întâlnit cu foste prostituate: «Fetelor, vă cer iertare!»

Papa a întâlnit, în cadrul unei vizite surpriză la o asociație, douăzeci de foste prostituate. Le-a ascultat emoţionat şi în tăcere. Apoi le-a îmbrăţişat una câte una.

«A fost un dar mare», povestește Giovanni Ramonda, preşedintele Asociaţiei Papa Giovanni XXIII, încă profund emoţionat. Şi poate mai mult decât el sunt emoționate cele douăzeci de fete de la Casa de Primă Primire din Roma, smulse de pe stradă – literalmente – de voluntarii Comunităţii fondate de părintele Oreste Benzi. Vizita „surpriză” a Papei Francisc, cu ocazia Vinerii Milostivirii, le-a impresionat, scrie Famiglia Cristiana.

«Fetele noastre nu ştiau că Francesco va veni, sau mai bine zis, le-am promis vizita unui cântăreţ faimos, astfel erau în aşteptare», povesteşte Ramonda. «Apoi, în jurul orei cinci după-amiaza, au văzut apărând din ascensor tunica albă şi chipul Papei… Unele au bătut din palme de fericire, altele au plâns de bucurie».

Papa le-a îmbrăţişat una câte una. Douăzeci de fete, unele luate de pe stradă de numai câteva zile, aproape jumătate minore, celelalte de la douăzeci la treizeci de ani. Nigerience, albaneze, ucrainence, românce.

«Francesco s-a dus în întâmpinarea lor cu tandreţea unui bunic, nu a vorbit imediat, ci a dorit să asculte». S-a aşezat în salonul Casei de Primire, ca un oaspete oarecare, şi le-a invitat pe fete să-şi spună poveştile. Le-a ascultat în tăcere, fără a le întrerupe vreodată.

Pentru ele nu a fost uşor să le retrăiască. Povesti dramatice, identice şi împreună diferite. Întâlnirea în mod aparent întâmplătoare cu exploatatorii, promisiunea unui loc de muncă pentru a scăpa de sărăcie şi a-şi ajuta familiile, despărţirea de meleagurile şi cei dragi lor, descoperirea, odată sosite la destinaţie, că trebuie să lucreze pe stradă. Împotrivirea, segregarea în camere întunecoase, bătăi, violuri, torturi.

«Papa le-a asculta mai mult de o oră şi chipul său exprima multă suferinţă pentru această oroare», mai explică Ramonda. «Când îşi termina fiecare fată povestirea, el se ridica şi se ducea să o îmbrăţişeze».

Una dintre aceste tinere avea în braţe copilul său de câteva luni, altele erau însărcinate. O dramă în dramă. «E noua tendinţă a momentului», clarifică Ramonda. «Clienţii cer fete tot mai tinere şi dacă este posibil însărcinate, iar în acest caz sunt dispuşi să plătească mai mult. Îmi dau seama că este dificil de crezut, dar din păcate aşa este».

La final Papa Francesco a luat în braţe acest copil, apoi a vorbit două minute. «Eu vă cer iertare în numele acelor bărbaţi, chiar credincioşi şi catolici, care v-au violat demnitatea», a spus. Apoi, îndreptându-se către membrii Comunităţii prezenţi la întâlnire a adăugat: «Ajutaţi-mă să-i lovesc cu bastonul pe cei care merită».

Cuvinte puternice, care au sunat ca o clară încurajare pentru o bătălie care continuă de 25 de ani în această privinţă. A început-o părintele Oreste Benzi la Rimini, practic în surdină, mergând pe stradă de unul singur, în zona gării Termini, cu sutana sa tocită şi rozariile de dăruit sclavelor trotuarului din capitala vacanţelor.

«Hai cu mine», spunea, deseori sub ochii ameninţători ai exploatatorilor, fără a-i păsa de ameninţările şi riscurile la care se supunea. Seară după seară, până când fetele începeau să aibă încredere şi se lăsau duse de acolo.

«De atunci am reuşit să eliberăm din trafic peste şapte mii de femei», explică Ramonda. «Actualmente 400 de tineri sunt găzduiţi în structurile noastre şi avem 21 de unităţi stradale, din Calabria până în Veneto, Piemonte, care de două ori pe săptămână ies să întâlnească victimele prostituţiei. Şi reuşim să le luăm de pe stradă, de la 20 la 40 pe lună. În loc de „cât vrei?” Le întrebăm „cât suferi?”. Uneori vin imediat, alteori ne telefonează şi mergem noi să le luăm».

Odată eliberate din trafic începe lungul parcurs. «În primul rând le mutăm şi, în colaborare cu Ministerul, punem în practică un program de protecţie», continuă Ramonda. «Apoi demarăm procedurile pentru a le regulariza situaţia şi a le restitui documentele».

Când este posibil, fetele urmează cursuri de inserare profesională, însă pentru unele dintre ele reîntoarcerea la o viaţă „normală” nu este realizabilă. «Unele sunt devastate mai ales din punct de vedere psihologic şi cu greu vor putea să reînceapă să trăiască de unele singure în mod autonom. Vor rămâne cu noi pentru totdeauna, în casele noastre».

De la Papă a venit o încurajare puternică şi pentru campania pe care Asociaţia Papa Giovanni XXIII o susţine, „Acesta este corpul meu”, pentru sprijinirea proiectului de lege Bini care prevedea punibilitatea clienţilor.

«În acest moment există proiecte de lege care prevăd opusul, adică legalizarea prostituţiei», explică Ramonda. «Noi bineînţeles suntem contrari, fiindcă nu numai că legalizarea ofensează demnitatea femeilor, ci în ţările în care a fost introdusă, precum Germania şi Olanda, nu a eliminat prostituţia subterană şi în schimb a amplificat afacerile organizaţiilor criminale, cu un dublu canal».

Vizita Papei Francesco a folosit la redarea energiei şi curajului. «Ne-a spus să continuăm şi acest lucru a confirmat bunătatea iniţiativei noastre. O considerăm o perlă pe drumul nostru».

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version