in

O româncă a câştigat premiul de popularitate la Miss Models International 2013

Miss Franţa, Andrey Bonecker, a câştigat, la Sibiu, finala Miss Models International, concurs organizat pentru prima dată în România, după opt ediţii care au avut loc la New York (SUA).

Reprezentanta României în acest concurs, Mihaela Elena Williams, a primit premiul de popularitate. Aşadar, Miss România a fost cea mai populară la ea acasă. Felicitări Miss România”, au anunţat organizatorii concursului, pe scenă. Aceasta are 21 de ani şi este studentă la Arte în cadrul Brooklyn College şi îşi doreşte ca, în paralel cu ascensiunea ei ca model, să deschidă o asociaţie care luptă pentru femeile abuzate şi împotriva traficului de carne vie, potrivit organizatorilor.

Cătălin Botezatu a condus juriul

Miss Franţa, câştigătoarea Miss Models International 2013, a fost desemnată de un juriu condus de Cătălin Botezatu. Potrivit organizatorilor, ea vorbeşte cinci limbi străine şi îi place să călătorească, vizitând până în prezent 13 ţări. Aceasta a câştigat un premiu în valoare de 5.000 de dolari şi un contract în domeniu.

Miss Moldova a obţinut locul 3

Spre deosebire de concurenta României, Miss Moldova, Domniţa Sajin, a obţinut locul trei, la finala Miss Models International 2013, premiu acordat de juriu. Aceasta a fost model în Italia, România şi Moldova, a fost câştigătoarea Miss Europa în Italia 2009, Miss Globe Beauty Queen International (China), Miss All Nations (China), a organizat concursuri de frumuseţe în China şi Malaesia. Născută într-o familie de muzicieni, Domniţa cântă la pian, vioară şi ia lecţii de canto. Miss Moldova spera înainte de finala de la Sibiu să câştige premiul cel mare la acest concurs.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

S-a spânzurat în închisoare la Terni, mai avea zece luni de pedeapsă

În UE, dar nu şi în lumea civilizată. Jumătate dintre români nu au canalizare