Și-a schimbat în mod legal numele, acesta incluzând toate cele 26 de litere ale alfabetului – în ordine.
Femeia de 36 de ani s-a luptat cu birocrația timp de doi pentru a primi aprobarea pentru noul său nume, însă acum are în sfârșit aprobarea de a se numi Abcdefg Hijklmn Opqrst Uvwxyz.
Doamna Uvwxyz – sau Abcdefg pentru prieteni – are obiceiul de a-și schimba în mod regulat numele, ultima schimbare fiind în numele de Ladyzunga Cyborg.
Profesoara, care trăiește în capitala Columbiei, Bogota, a spus că întotdeauna a simțit nevoia de a se ”redefini”. A simțit că e momentul potrivit schimbarea numelui în ceva incredibil de greu de spus, a declarat aceasta.
Doamna Uvwxyz, care de asemenea este creatoare de haine pentru fetișuri sexuale și sadomasochism, a spus că a dorit ca noul ei nume să fie un ”element surpriză”.
”Mi-am schimbat numele astfel încât oamenii să nu știe că sunt eu”, a explicat. ”Însă nu pentru că mă deranja ci pentru că întotdeauna am vrut să aduc un element surpriză”.
Doamna Uvwxyz care predă artă și fotografie la trei universități pe lângă munca de creatoare de îmbrăcăminte, își schimbă numele în mod regulat în funcție de dispoziție.
Daniel Molano, de la Evidența Populației din Columbia, a spus: ”Dacă vreun notar civil ar fi refuzat să-i modifice numele în registrul civil, acesta și-ar fi încălcat obligațiile de serviciu”.
”Practic, indiferent cât pare de neobișnuit, acest lucru ar trebui întotdeauna permis”.