Din punctual său de vedere, personalitatea marcantă a româniei este Henri Coandă, pe care artistul l-a iubit şi admirat. Acesta este românul care ar fi putut face mult mai multe cu invenţiile sale, spune Constantinescu despre românul cu care ne putem mândri.
“Eu am avut o mare admiraţie, deşi nu l-am cunoscut niciodată. Este o personalitate foarte mare, din punctul meu de vedere. Nu este din lumea muzicii, dar eu l-am iubit foarte tare. L-am văzut o dată. I-am vazut figura în România. Henri Coandă. L-am iubit şi admirat foarte tare. Ma gândesc că dacă nu s-ar mai fi schimbat nişte lucruri şi el ar mai fi trăit, ar fi putut face foarte multe cu invenţiile lui”, a declarat, pentru ziare.com, Mihai Constantinescu.
“Chiar dacă lucrurile merg cum merg, chiar dacă viaţa este aşa cum e, chiar dacă s-au schimbat foarte multe pe parcursul a 30 de ani. Nu mai contează. Cred că peste tot sunt lucruri schimbate în lume, nu numai aici. Peste tot sunt şi bune şi rele, nu numai aici. Din nefericire, noi le vedem doar pe ale noastre şi le comentăm doar pe ale noastre”. Aceasta este percepţia unui artist care a vizitat multe locuri din lume şi care simte că se produce o mare nedreptate la nivelul percepţiei oamenilor asupra societăţii româneşti.