În numărul din luna martie al revistei The One, Mădălina Ghenea va apărea într-un pictorial inspirat din filmele vechi italiene ce o aveau ca protagonistă pe Sophia Loren. Cadrele au fost realizate în Sicilia şi poartă semnătura fotografului Fabrizio Ruffo. Celebrul top model român a acceptat să povesteasca, în interviu, despre noua ei carieră şi măsura reala a succesului, dar şi despre dragostea ei secretă.
În interviul ce însoţeşte pictorialul, Mădălina Ghenea spune că este îndrăgostită de ţara ei: “Face parte din mine. Şi, cu toate bilele negre, mi-e dor de ţara mea. Pentru că e o dragoste oarbă şi refuz să văd defectele, spun mereu străinilor că, dacă te naşti şi creşti în România, te vei descurca oriunde în lume. Acasă totul e mai greu, mai încurcat, ca să schimbi ceva trebuie să muţi munţii din loc. România m-a învăţat să lupt – când te naşti într-o ţară săracă, într-o familie modestă, creşti cu vise”.
“România m-a învăţat să muncesc”
Românca îi este recunoscătoare lui Dumnezeu că s-a născut în această ţară, într-o familie modestă. “Aşteptam un an ca să vină Crăciunul şi să simt mirosul de portocale (…), o tablă de şah primită cadou de ziua mea mă făcea să mă simt cel mai fericit copil din lume. Asta mă face să apreciez în fiecare clipă ce primesc acum şi să nu încetez nicio secundă să mă minunez de cât de frumoasă e viaţa. România m-a învăţat să muncesc şi numai prin muncă te bucuri cu adevărat de rezultate”.
Îşi doreşte să colaboreze cu Sergiu Nicolaescu sau Maia Morgenstern
Mădălina Ghenea spune că ar fi extrem de fericită să lucreze cu Sergiu Nicolaescu: “Mi s-ar înmuia picioarele să fiu contactata de Sergiu Nicolaescu sau de unul dintre talentaţii tineri regizori români. Sau să joc alături de Maia Morgenstern”.