Menu
in

Mădălina Ghenea, în rolul unei românce obligată să se prostitueze în Italia

Mădălina Ghenea va interpreta rolul unei românce, pe nume Doina, care este forţată să se prostitueze.

Frumoasa olteancă, în vârstă de 24 de ani, a declarat că a fost distribuită într-un “film dur, foarte violent, dar deloc pornografic”, în care Mădălina va plânge foarte mult. Filmările au început deja, în Italia, în oraşul Latina şi se vor termina în mai-iunie, iar producătorii vor ca premiera să aibă loc în luna septembrie, la Festivalul de la Veneţia. De asemenea, filmul va fi prezent şi pe marile ecrane din România.

Filmul “Roman şi fiul său”, o dramă violentă

Este vorba despre lungmetrajul “Roman e il suo cucciolo” (“Roman şi fiul său”), o dramă care “mă pune la încercare ca actriţă şi cu care sper să ajung acolo unde îmi doresc, pentru că eu vreau să lucrez în cinematografie, iar ca să fii luată în seamă ca actriţă, trebuie să faci un rol într-o dramă”, după cum a mărturisit pentru Libertatea.

Povestea unei românce care ajunge în Italia

Povestea personajului pe care eu îl voi interpreta, Doina, este cazul clasic al unei românce care ajunge în Italia, care a terminat o facultate şi, din păcate, este constrânsă să facă ceva ce nu-şi doreşte, fiind forţată să se prostitueze. “Filmul prezintă disperarea şi fuga acestei fete care îşi doreşte până la urmă o viaţă normală. În film sunt pusă la încercare în multe feluri. Este foarte multă violenţă şi să interpretez un asemenea rol nu este uşor”, a mărturisit Mădălina Ghenea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version