Menu
in

Marilyn Monroe din Iaşi, imaginea Siciliei

O tânără româncă de 27 de ani, Elena Petrache, a fost aleasă de artistul italian Pucci Scafidi drept protagonistă a albumului fotografic „A beautiful day”, un omagiu adus Siciliei şi oraşului Palermo.

Albumul a fost prezentat vineri, 18 februarie şi conţine 40 de fotografii dedicate patrimo-niului cultural palermi-tan, în care apare tânăra româncă, în diferite ipostaze: la piaţa din oraş, printre coloanele unui edificiu istoric sau pe plaja siciliană. Scafidi este autorul a numeroase albume fotografice apreciate de critică, având ca temă istoria şi tradiţiile Italiei: „Eolie”, „Gusto siciliano” sau „Favolosa Palermo”, „Tradizione di famiglia”. Pentru prima oară a decis să îmbine frumuseţile arhitectonice cu frumuseţea umană, alegând ca muză o româncă.

Modelul Monroe

Am contactat-o pe Elena Petrache cerându-i să ne povestească cum s-a ajuns ca oraşul Palermo să fie asociat imaginii unei străine, pe deasupra şi blondă: „Este exact una din întrebările pe care mi le-au pus ziariştii la lansarea albumului. Ideea de a îmbina peisajele arhitectonice cu o imagine umană am avut-o împreună, eu şi maestrul Pucci. Am vrut să schimbăm perspectiva despre acel oraş Palermo al frumuseţilor brunete!

Personajul pe care îl interpretez în fotografii este inspirat după Marilyn Monroe, artistă de care sunt fascinată şi despre care am aflat mai multe, în timpul celor câteva luni pe care le-am petrecut în Statele Unite, pentru a face un stagiu. Oricum, toţi cei prezenţi la lansarea albumului au fost încântaţi de ideea de asocierea aparent neobişnuită”.

Firmă de hostess

O întrebăm pe Elena, originară din Iaşi, cum a ajuns să fie manechin la Palermo, şi nu într-un oraş al modei, ca Milano.

„Am plecat din ţară la 19 ani, după ce am termiant Liceul de Economie din Iaşi. Am stat o perioadă la Torino. Apoi am venit în Sicilia, unde trăieşte una din surorile mele. Doi ani de zile am avut grijă de o bătrână din înalta societate, bolnavă de Alzheimer.

Pot spune că nu am avut problemele şi grijile pe care le au multe din conaţionalele noastre, pentru că le-am avut mereu alături pe cele două surori ale mele, stabilite aici de mai mulţi ani. Am terminat şcoala de studii hoteliere (albergatori) şi am lucrat ca hostess la multe evenimente importante, oficiale, organizate în Sicilia. Aşa am devenit „capo- hostess” (responsabilă cu relaţii publice). Iar de puţin timp, mi-am deschis propria mea firmă în domeniu!”

Kick boxing

Elena ne mărturiseşte că, una din pasiunile ei, este sportul: practică kick boxing de doi ani de zile. „Am urmat un curs complet de auto-apărare, care mi-a şi folosit în viaţă, de mai multe ori. O dată, într-o circumstanţă deloc plăcută, când am reuşit să-l îndepărtez pe agresor”.

Stabilită de aproape 8 ani în Peninsulă, Elena merge des în România, să-şi viziteze familia: „Am două surori aici, dar mama şi fratele meu sunt în ţară. De fiecare dată când pot, merg la Iaşi să-mi văd familia”. Totuşi, impactul cu România nu este întotdeauna pozitiv: „Din păcate, în România mai există oameni cu o mentalitate de pe timpuri, închisă, mulţi încearcă să profite de tine, când văd că vii din străinătate. Ultima oară, un taximetrist a încercat să mă fure, fără ruşine, chiar şi după ce i-am vorbit româneşte, şi-a dat seama după accent că traiesc în străinătate. Cred că, încetul cu încetul, trebuie să ne schimbăm mentalitatea, să fim mai deschişi, mai politicoşi”.

Berlusconi şi demnitatea femeilor

Ultima întrebare vine de la sine: ce părere are Elena despre scandalul în care este implicat premierul Berlusconi, în care apare numele multor fete care lucrează în domeniul modelling şi hostess.

Românca îi ia imediat apărarea primului ministru: „Anul trecut, când a fost scandalul cu preşedintele regiunii Lazio, Marazzo, care frecventa transexuali, chestiunea a fost rapid trecută cu vederea de presă. Până la verdictul final îl consider nevinovat, deci aşa ar trebui să-l considere şi presa. Acum nu au găsit altă modalitate să îl denigreze pe Berlusconi, încercând să-l dea afară de la putere. Fiecare e liber să facă ceea ce vrea în casa lui. Cunosc mediul acesta şi cred că fiecare femeie e responsabilă de demnitatea ei, nu trebui să iasă în stradă să o ceară”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version