Margareta Pâslaru a cântat melodia „Eu şi timpul”, care dă titlul volumului, alături de Călin Grigoriu. După acest moment muzical, artista i-a decernat premiul „Margareta Pâslaru”, pentru originalitate interpretativă, Alinei Manole. După eveniment, Margareta Pâslaru s-a aşezat la o masă plină cu flori, pentru a da autografe celor peste 200 de fani veniţi la lansare.
Carieră artistică fondată în mai bine de 50 de ani
Margareta Pâslaru se înfăţişează, după mai bine de 50 de ani de carieră artistică, şi în ipostaza de scriitoare. În volumul „Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, Margareta Pâslaru reuşeşte să suprindă cinematografic şi să redea cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa, împletite inseparabil prin intensitatea trăirilor, prin colegii deosebiţi, dar mai ales prin dedicarea ce a caracterizat-o întotdeauna. Cititorii vor fi bucuroşi să descopere în cartea autobiografică 100 de ilustraţii din arhiva personală, multe dintre ele prezentate publicului în premieră.
Cântăreaţă şi scriitoare, provine dintr-o familie de artişti
Făcând parte dintr-o familie de artişti – bunicul său, Ion Dimitriu-Bârlad, al cărui bust a fost expus în cadrul mini-expoziţiei „Portrete de familie” din timpul lansării, a fost un sculptor renumit; bunica sa cânta la pian şi picta în stil impresionist; mătuşa era balerină, iar mama, cântăreaţă de operă -, Margareta Pâslaru a moştenit, la rândul ei, înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor. Este vorba de nume mari, precum Toma Caragiu, George Măruţă, Rodica Tapalagă, Maria Tănase, iar lista ar putea continua la nesfârşit, pentru că Margareta Pâslaru a avut o carieră extraordinară, atrăgând ca un magnet privirile şi cucerind inimile.