Menu
in

Lucian Viziru s-a mutat în Germania. Artistul a devenit antrenor de tenis

Lucian Viziru a decis, în urmă cu câteva luni, să plece definitiv din România pentru a-şi reface viaţa în Germania.

Actor şi cântăreţ, Lucian Viziru locuieşte deocamdată în staţiunea germană Garmisch-Partenkirchen, având un job temporar ca antrenor de tenis la un hotel. “Am un summer-job de antrenor de tenis la un hotel. Locuim lângă Garmisch, într-un apartament pe care ni l-a pus hotelul la dipoziţie”, a declarat Viziru pentru ok magazine.ro.

Va lucra la o şcoală de tenis din Stuttgart

Artistul a precizat că începând cu 1 octombrie va lucra la o şcoală de tenis din Stuttgart. “Oferta am primit-o în urmă cu câteva săptămâni. Nu mă cunoştea nimeni, însă am vorbit mult la telefon cu cei de la şcoala de tenis şi, în cele din urmă, ne-am întâlnit pentru o discuţie şi un antrenament de probă. Întâmplarea a făcut ca unul dintre proprietarii şcolii de tenis să-l cunoască pe fostul meu partener de dublu, care e antrenor de tenis în Stuttgart. Asta a făcut ca întâlnirea să fie mai relaxată şi însoţită de o recomandare călduroasă din partea unui antrenor de clasă”, a mai adăugat Lucian Viziru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version