Mega concertul a reflectat perfect evoluţia carierei sale. S-a reinventat continuu – a abordat diferite stiluri, şi-a schimbat look-ul sau a jucat în filme. Într-un cuvânt, Loredana poate fi caracterizată drept o adevărată divă.
La împlinirea celor 25 de ani de carieră, artista a fost aplaudată de 2.500 de spectatori, de la persoane publice, la fani înfocaţi, care au cântat împreună melodiile la fel de actuale si indragite ca în urma cu mai bine de două decenii. Oamenii au aplaudat, au cântat alături de ea, au dansat şi au petrecut până la miezul nopţii. În timpul concertului, Loredana a schimbat peste zece costume, a cântat alături de artişti cu care a colaborat de-a lungul vremii şi a reuşit să ţină publicul în picioare pe durata concertului. A coborât apoi de pe scenă şi a cântat în mijlocul oamenilor.