Examenul de cetăţenie l-a promovat în februarie şi luna aceasta, chiar de Ziua Europei, a primit certificatul şi a participat la ceremonia oficială de depunere a jurământului. De când a emigrat în Anglia, în septembrie 2005, Leonard Miron a lucrat pentru British Airways şi pentru Barlclay’s.
A prezentat timp de peste 20 de ani la TVR
Deşi e absolvent de Medicină, Leonard a devenit cunoscut datorită emisiunilor pe care le-a prezentat la TVR, încă din 1991. La începutul carierei, el a prezentat rubrici la “Veniţi cu noi pe programul 2”, “Universal Şotron”, “Şapte note fermecate”, iar apoi a lansat “TOP 3, 2, 1”. A prezentat şi realizat multe programe de divertisment, unele fiind premiere în media românească: “Pariaţi pe campion ”, “Tele- estival”; “Interactiv Tele- Joc”, “Golful temerarilor” “Care pe care”, “Sfinx”. Miron a prezentat şi a realizat de-a lungul anilor emisiuni educative: “Măseaua de minte”, “Sănătate, că-i mai bună decât toate”, “Scuzaţi, pardon, mersi”. În 1995 a realizat prima emisiune adresată persoanelor cu handicap tradusă în limbaj mimico-gestual: “Oameni ca noi”. După ce s-a stabilit în Anglia, el revenea săptămânal acasă pentru a prezenta “Miezul Zilei cu Leonard Miron”.