Menu
in

Kevin Costner, în România! Filmează în comuna Dragoslavele, judeţul Argeş

Actorul american Kevin Costner a revenit în România, pentru a realiza o miniserie TV produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film, iar filmările vor avea loc în comuna Dragoslavele, din judeţul Argeş.

Serialul va descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield şi McCoy în primii ani după încheierea Războiului Civil din Statele Unite, conflictul dintre cele două clanuri durând mai bine de un secol şi fiind presărat de crime, intrigi şi poveşti de dragoste.

Conducerea Castel Film realizează un casting pentru mai multe roluri secundare, care vor fi interpretate de actori români, mulţi dintre săteni urmând să joace şi ei ca figuranţi în peliculă.

“Am ales zona pentru că am realizat un film în judeţul Argeş, iar Dragoslavele fiind aleasă deoarece relieful în care se vor filma scenele de bătălie este identic cu cel din America. Serialul al cărui protagonist este Kevin Costner descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield şi McCoy în primii ani după încheierea Războiului Civil din Statele Unite, iar conflictul dintre cele două clanuri a durat mai bine de un secol şi a fost presărat de crime, intrigi şi poveşti de dragoste”, a declarat Lelie Greif, producătorul general al filmului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version