Au trecut mai bine de 2.300 de ani de când se folosește batista. Membrii aristocrației grecești și romane utilizau batista exclusiv în scopul uscării pielii transpirate, operație realizată prin ușoare și repetate tamponări, nu prin ștergere.
De aici și primul nume latin al batistei: sudarium. Ștergerea gurii și suflarea nasului cu ajutorul batistei erau considerate în Antichitate drept semne de lipsă de educație. Ulterior, tot în societatea din timpul Imperiului Roman, a apărut și batista utilizată la ștersul gurii. Aceasta se numea orarium și putea fi folosită și pentru semnalul de rămas bun, ceea ce arată că fluturarea batistei în semn de „la revedere” este veche de două milenii.
Batista și semnificațiile ei s-au pierdut în Evul Mediu timpuriu. Batista începuse să fie refolosită în Flandra, parte a Belgiei de astăzi, și în Italia începând cu secolul al XIII-lea. De această dată batista, care se numea fazzoletto, servea la ștergerea feței de grăsime și transpirație.
În timpul domniei regelui francez Filip al IV-lea cel Frumos (1285 – 1314), cel care i-a distrus pe cavalerii Templieri, batista cunoaște o adevărată revenire la rangul avut cu secole înainte în societatea romană. Scopul ei era însă alungarea muștelor prin fluturare, de unde și numele ei francez: mouchoir.
Batista a fost multă vreme un apanaj al oamenilor înstăriți. Municipalitatea din Augsburg, Germania, a decretat la 1530 interzicerea folosirii batistei de către oamenii de rând. Batista a reintrat în uzul general abia la mijlocul secolului al XVII-lea, pentru ca în prezent să fie folosită aproape exclusiv pentru decor din cauza apariției șervețelelor de hârtie.