in

Inna, huiduită în SUA. A întârziat 4 ore la concert şi a înjurat DJ-ul

Inna trebuia să susţină două concerte în Statele Unite ale Americii, unul la Chicago şi altul la Washington, dar se pare că socotelile din ţară nu s-au potrivit cu cele de peste ocean.

Fanii din America abia aşteptau să o vadă pe Inna pe scenă, dar lucrurile nu au decurs conform planului. La primul spectacol, cel de la Chicago, cântăreaţa a întârziat nu mai puţin de patru ore.

Artista a dat vina pe organizatori

De altfel, a încercat să dreagă busuiocul şi şi-a cerut scuze pe contul ei de Facebook. „Încă aştept ca organizatorii să mă ia de la hotel. Nu ştiu ce naiba e în neregulă, ştiu că mă aşteptaţi, mă simt aiurea, vă iubesc”, a scris Inna.

Aşa a înrăutăţit însă situaţia, pentru că au început şi comentariile. Nu ştim nici dacă este din vina ta sau a organizatorilor, nici nu contează. Dacă nu-ţi pasă că-ţi dezamăgeşti fanii este păcat „, i-a scris un fan supărat. „Am aşteptat 4 ore, dar a fost pierdere de vreme şi de bani”, a adăugat altul.

Mai mult, pe scenă s-a confruntat cu o nouă problemă. DJ-ul a pierdut CD-urile cu piesele pe care trebuia să cânte Inna, iar aceasta i-a vorbit foarte urât pe toată perioada spectacolului, ea reproşându-le tuturor organizatorilor eşecul show-ului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

La Repubblica: “Bătăi în locul salariului”

Stăpâni de sclavi: românii pe primul loc în Italia