in

IBee – Prima bijuterie modulară SMART, creată de doi tineri români

Un nou concept adus la viață de doi clujeni revoluționează lumea tehnologiei: brățările IBee Smart Technology, care vor fi lansate în curând pe piață, vor face furori printre iubitorii de gadgeturi high-tech.

Călin Sussa și Varga Paul sunt doi tineri vizionari, care, împreună cu colegii lor italieni și englezi de la Saintech, o companie multinațională cu sediul în Manchester, au înțeles că tehnologia avansează constant și care au ales, de aceea, să fie cu un pas înainte în ceea ce privește inovația. În cele ce urmează vă prezentăm brățara IBee, prima bijuterie modulară SMART, creată de cei această echipă.

Brățara IBee Smart Technology își face apariția cu nu mai puțin de unsprezece module disponibile: Off-Line Cloud, Button, Magic Hand, Guardian, Sport, GPS, Baby Maker, Travel, Battery, Notifications și Solar Shield. Fiecare dintre acestea vine cu o gamă largă de funcții atractive. Brățara se încarcă prin intermediul unei baterii reîncărcabile externe.

Guardian este un modul extrem de important. Datorită acestuia, veți putea fi sigur că telefonul dumneavoastră va putea fi recuperat oriunde s-ar afla. Chiar dacă cineva îl fură, îl oprește, îi scoate cartela SIM, elimină conturile de pe el și se află într-o locație unde nu există o conexiune la internet, veți putea afla locația telefonului.

Baby Maker este un modul cu totul și cu totul deosebit. Acesta conține un senzor de căldură care detectează cu precizie temperatura bazală a corpului (temperatura corpului dimineața, imediat după trezire), fiind capabil să determine când se produce ovulația. Brățara va vibra atunci ușor și veți fi notificată printr-un mesaj pe telefon.

Modulul Sport: dacă sunteți pasionat de sport sau pur și simplu doriți să vă monitorizați activitatea zilnică dintr-un motiv sau altul, acesta este modulul perfect. Pe lângă numărul de calorii arse prin mișcare, modulul mai oferă posibilitatea de a măsura și nivelul de stres și oboseală resimțite.

Modulul Button este încă unul demn de menționat. El dispune de un senzor care recunoaște amprente. Fiecărei amprente îi poate fi atribuită câte o funcție.

Designul este elegant și atractiv, culorile variind între negru, argintiu, auriu și argintiu închis, curelele de diferite culori asortându-se perfect.

Aplicația a fost dezvoltată pentru telefoanele care folosesc sistemele de operare Android 4.4 KitKat, Lollipop și IOS 8, 9 și 10.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mesajul din pictura ,,Cina cea de taină” a lui da Vinci, decriptat după sute de ani – VIDEO

Un român poate deveni campion național de dans sportiv în Italia. ”Fac dans de când am început să mă ţin bine pe picioare”