După ce în februarie s-a afișat cu un campion de motociclism, acum apare alături de un fotbalist din Serie A. Este foarte ocupată Andreea Sasu, 28 de ani, românca originară din Pașcani care s-a afirmat în lumea modei în Italia.
Noul logodnic atribuit româncei de presa din Italia este Riccardo Saponara, jucător la Sampdoria, care a trecut și pe la AC Milan și Fiorentina. Dacă la echipă are probleme, nefiind titular, în viața privată are satisfacții. ”Viața privată îi acordă satisfacții, în special merge cu toate pânzele umflate povestea de dragoste cu modela sexy Andreea Sasu, frumoasa de origine română, care incendiază internetul cu fotografii fierbinți”, scrie calcioweb.eu, care publică fotografii cu „logodnica lui Saponara”.
În februarie, aceeași Andreea Sasu apărea alături de campionul de motociclism Andrea Iannone, care tocmai se despărțise de Belén Rodríguez.
Andreea Sasu, 28 de ani, fotomodel de top în Italia, fostă iubită și a faimosului designer Philipp Plein, trăiește din 2010 la Milano.
S-a afirmat ca model, lucrând pentru case mari de modă, cum ar fi Dolce&Gabbana, Philipp Plein și Roberto Cavalli. «Ajunsă în Italia, chiar dacă făceam parte dintr-o agenţie de modă, la început a fost foarte greu. Nu aveam bani şi pentru a te prezenta la castinguri aveai nevoie să fii tot timpul aranjată, îmbrăcată bine plus alte cheltuieli – tren, metrou, mâncare. Era ca la loterie. Din sute de fete reprezentanţii evenimentului alegeau, după anumite criterii, puţin peste 20. Aşa că dacă aveai noroc să fii aleasă, îţi scoteai cheltuiala, dacă nu, rămâneai fără bani. Şi tot aşa, aproape doi ani de zile.
Pentru a face faţă m-am angajat la un restaurant/bar. Avem salariu fix, dar şi program. Mă trezeam în fiecare dimineaţă la ora 4, luăm trei autobuze pentru a ajunge la locul de muncă.
După ce am văzut că se măreşte câştigul, mai ales că fac ce îmi place, am renunţat la jobul de chelneriţa. Aveam castinguri şi în Londra, Paris, Istanbul, Morocco, Dubai, India sau Barcelona.», a povestit ea într-un interviu. «Sunt foarte mândră de mine, unde am ajuns. E o meserie care îmi permite să fiu mereu aranjată, înconjurată de lume bună», a mai povestit Andreea Sasu.
După despărțirea de Mădălina Ghenea, Philippe Plein iubește o altă româncă