În urmă cu 15 ani, Costi Ioniţă, în vârstă de 35 de ani, făcea parte din trupa Valahia şi compunea manele. Acum stă mai mult în SUA, se plimbă prin Miami şi lucrează cu cei mai tari compozitori. Cea mai recentă colaborare o vizează pe Beyoncé, artistă extrem de cunoscută în toată lumea.
Solistul a mărturisit că nu l-a crezut mai nimeni la început, iar de atunci nu mai vorbeşte despre proiectele lui viitoare. „Nu mai spun înainte. Ce se va întâmpla cu Beyonce veţi vedea la momentul potrivit. Am fost primul om de muzică din România care a avut o colaborare la nivel mondial. Veţi vedea ce surprize urmează, nu mai vorbesc înainte”.