in

Costi Ioniţă s-a stabilit în SUA şi colaborează cu artişti celebri

În urmă cu 15 ani, Costi Ioniţă, în vârstă de 35 de ani, făcea parte din trupa Valahia şi compunea manele. Acum stă mai mult în SUA, se plimbă prin Miami şi lucrează cu cei mai tari compozitori. Cea mai recentă colaborare o vizează pe Beyoncé, artistă extrem de cunoscută în toată lumea.

Şirul colaborărilor celebre ale lui Ioniţă a început când Bob Sinclair a vizitat România. „Un bun prieten m-a recomandat, i-am trimis o piesă de-ale mele care i-a plăcut, spunându-mi că doreşte să fie single-ul care să promoveze albumul lui „Made in Jamaica”. I-a trimis piesa lui Shaggy care a înregistrat-o imediat, plăcându-i şi lui. În două luni am fost cu toţii la Mia¬mi, la filmarea videoclipului „I Wanna”, a spus Costi Ioniţă.

Solistul a mărturisit că nu l-a crezut mai nimeni la început, iar de atunci nu mai vorbeşte despre proiectele lui viitoare. „Nu mai spun înainte. Ce se va întâmpla cu Beyonce veţi vedea la momentul potrivit. Am fost primul om de muzică din România care a avut o colaborare la nivel mondial. Veţi vedea ce surprize urmează, nu mai vorbesc înainte”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Hai, Moldova, în Europa!”, un miting grandios organizat ca pe vremuri, la Chişinău

Taxe multe, sărăcia omului. Guvernul Ponta măreşte birurile