Menu
in

Corriere della Sera vinde sediul istoric din Milano, pentru 120 de milioane de euro

Principalul cotidian italian, Corriere della Sera, înfiinţat în anul 1876, a anunţat miercuri că va vinde sediul istoric pe care îl deţine în centrul oraşului Milano fondului american Blackstone, pentru o sumă de 120 de milioane de euro.

Decizia, care a fost contestată vehement de comitetul jurnaliştilor din redacţia jurnalului, a fost luată marţi seară, de consiliul de administraţie al RCS Mediagroup, publisherul cotidianului Corriere della Sera.

Vânzarea sediului Corriere della Sera face parte „dintr-un program de cedări de active prevăzute în planul de dezvoltare pe perioada 2013-1015” al grupului, care se confruntă cu mari dificultăţi financiare şi care a apelat recent la un important aport de capital.

Angajaţii Corriere della Sera au încercat în ultimele luni să stopeze această „vânzare la un preţ redus” a sediului publicaţiei, care, potrivit comitetului redacţional, va duce la „desfigurarea” identităţii acestui cotidian.

Totodată, faptul că sediul urmează să fie vândut „unei companii speculative precum Blackstone reprezintă un risc chiar şi pentru independenţia publicaţiei”, a mai spus comitetul redacţional.

De asemenea, comitetul redacţional „plănuieşte o acţiune în justiţie împotriva administratorilor RCS Mediagroup” în acest caz al vânzării sediului, potrivit unui comunicat remis marţi de reprezentanţii comitetului.

Jurnaliştii cotidianului Corriere della Sera nu sunt singurii oponenţi ai acestei tranzacţii. Omul de afaceri Urbano Cairo, patronul grupului Cairo Communication şi deţinător al unui pachet minoritar de acţiuni (2,84%) la RCS Mediagroup, a atras atenţia în această săptămână că ultimul lucru care trebuie luat în considerare din perspectiva editorială este reducerea numărului de angajaţi, iar penultimul – vânzarea sediului publicaţiei. Urbano Cairo a sugerat ca alternativă la acest lucru căutarea unor modalităţi de reducere a cheltuielilor companiei.

Pe lângă Corriere della Sera, RCS Mediagroup editează şi alte titluri importante precum Gazzetta dello Sport şi publicaţiile spaniole El Mundo şi Expansion. Principalul acţionar al RCS Mediagroup este producătorul de automobile Fiat, care deţine 20,552% din capitalul social al companiei. Un alt acţionar important al RCS Mediagroup este banca de afaceri Mediobanca (15,452%).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version