“Trebuie să recunosc că simt mult mai multă susţinere din partea românilor din afară decât a celor de acasă”, a spus Ouatu, care este convins că românii din străinătate îi vor da votul.
Pentru prima oară, un reprezentant al ţării noastre la Eurovision spune că celebrul concurs este un aranjament geostrategic şi, prin urmare, este nevoie de o altă abordare. Prin urmare, Cezar Ouatu a spus că strategia sa îi vizează în primul rând pe românii din străinătate, care trebuie să-i dea votul, cei din ţară fiind simpli spectatori ai show-ului din Suedia.
Are dublă cetăţenie, română şi italiană
Cezar Ouatu a mărturisit că, deşi are dublă cetăţenie, română şi italiană, la toate concursurile de operă pe care le-a câştigat s-a prezentat ca român. “Eu m-am simţit foarte bine acum la repetiţii, să văd românii, să văd tot ce înseamnă tradiţia şi poporul nostru, m-am simţit foarte bine, pentru că eu fac parte din diaspora românească şi atunci este un dublu rol”, a conchis cel care ne va reprezenta la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision.