Gheorghe Zamfir, celebrul naist și compozitor român, va concerta pe 4 martie la Auditorium Conciliazione din Roma împreună cu banda sa, într-un spectacol care va reparcurge marile succese ale prestigioasei sale cariere artistice. În cei cincizeci de ani de carieră, pe timpul cărora a contribuit în mod determinant la cunoașterea naiului de către public, Zamfir a câștigat 120 de discuri de aur și de platină și a vândut 120 de milioane de discuri în întreaga lume.
Cunoscut la nivel mondial drept rege al naiului, în afară de faptul că a participat la coloana sonoră a filmului ”Picnic la Hanging Rock” regizat de Peter Weir, execuțiile sale au fost utilizate și în cadrul altor pelicule celebre, cum sunt ”A fost odată în america”, ”Karate Kid”, ”Kill Bill vol.1”, ”Marele blond” și multe altele. Concertul de la Auditorium Conciliazione va fi, așadar, o călătorie magnifică printre aceste coloane sonore de neuitat care au emoționat și făcut să viseze întreaga lume.
Artist versatil, în măsură să se manifeste în domeniul muzical de la clasic la pop, Gheorghe Zamfir a început să cânte la naiul tradițional încă de copil. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său l-a înscris la Școala de muzică nr. 1 din București, unde a fost acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, demonstrând o abilitate extraordinară pentru acest instrument. În 1961, după bacalaureat, s-a înscris la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, pe care l-a absolvit cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) și în Dirijorat pentru cor și orchestră (1968).
A devenit faimos la nivel internațional în anii ‘60 când a fost descoperit de etnomuzicologul elvețian Marcel Cellier, care în acea perioadă era foarte interesat de muzica populară românească. Datorită prețioase amiciții cu tânărul instrumentist elvețian, care dorea să cunoască cât mai multe despre instrumentele din familia flautului, Zamfir a decis să se dedice definitiv redescoperirii și utilizării solistice a naiului.