in

Câte o operaţii estetice a făcut Bianca Drăguşanu. VEZI modificările

Bianca Drăguşanu şi-a modificat fizionomia de mai multe ori în ultimii ani. Despre aceasta s-a zvonit în nenumărate rânduri că a urmat interventii estetice la nivelul sânilor şi buzelor, însă vedeta şi-a modificat cu ajutorul bisturiului şi alte părţi ale corpului.

Bianca era, la începutul anilor 2000, o tânără ca oricare alta. Avea părul blond cârlionţat, o dantură imperfectă, multe aluniţe pe corp şi vreo 25 de kilograme în plus decât în prezent. Dornica sa scape de aceste probleme estetice şi să se apropie cât mai mult de perfecţiune, tânăra a devenit o prezenţă obişnuită în cabinetele medicilor esteticieni, fiind interesată să îşi îmbunătăţească periodic look-ul cu ajutorul diverselor metode.

Dantura: Cu banii câştigaţi din diverse joburi, aproximativ 6000 de euro, şi-a modificat complet dantura.

Silicoane: Apoi, cu 3000 de euro, şi-a mărit sânii, ajungând să se laude cu un bust impresionant, pe care, de altfel, bărbaţii din România l-au putut admira de mai multe ori în pictoriale sexy.

Aluniţele: Intervenţiile estetice nu s-au oprit. Bianca a reuşit să scape de aluniţele de pe faţă prin diverse proceduri chirurgicale.

Nasul: Bianca Drăguşanu şi-a modificat şi forma nasului, mai exact, i-ar fi îngustat vârful, ţinând cont că în perioada în care nu era cunoscută avea nasul mai borcănat decât în prezent.

Buzele: În plus, sunt deja celebre modificările buzelor cu ajutorul injecţiilor cu acid hialuronic.

Sprâncenele: De asemenea, Bianca Drăguşanu şi-a tatuat sprâncenele, pentru a fi perfecte tot timpul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Protest organizat la Milano împotriva exploatării gazelor de şist în România

Băsescu l-ar susţine pe Antonescu în turul doi la prezidenţiale. „Oricine e mai bun decat plagiatorul Ponta”