Audiobook-ul intitulat „Trei vieţi. Pedeapsa” după romanul biografic cu acelaşi nume, scris de Monica Vlad, a fost lansat pe 8 martie, chiar de Ziua Femeii. „Nu este doar o carte citită de o voce frumoasă, ca cea a lui Gabriel Duţu, ci are şi muzică, efecte sonore pe pasajele citite de mine. Succesul pe care primul roman despre viaţa mea l-a avut ne-a determinat să scoatem cartea pe suport audio, iar recent, am scos-o şi în format ebook, aşa că poate fi descărcată pe telefoanele smart, tabletele de toate tipurile, laptop sau computer”, a declarat Cătălin Botezatu.
Cereri de la românii de peste hotare
Cătălin Botezatu s-a arătat plăcut impresionat să constate că românii de peste hotare au fost foarte interesaţi de cartea sa. „Am avut cereri de la românii de peste hotare care o doreau, dar le era greu să şi-o procure. Am avut supriza ca după numai două săptămâni să bată biografia lui Steve Jobs, ceea ce ne-a flatat. În iarnă va apărea şi al doilea volum, care sperăm să fie la fel de bine primit ca şi primul”, a declarat designerul.