Designerul Cătălin Botezatu a terminat înregistrările la audiobook-ul „Trei vieți. Pedeapsa”, în care apar și fragmente din jurnalul scris de el în închisoarea Ca Del Ferro de la Cremona, Italia.
Cătălin Botezatu citeşte fragmente din jurnalul scris de el după gratii, dar și scrisorile pe care i le-a trimis mamei lui din pușcăria de la Cremona.
Celebrul designer a publicat în 2010 romanul autobiografic „Pedeapsa”, scris cu ajutorul jurnalistei Monica Vlad. „Pedeapsa reliefează experienţa cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viaţa lui Cătălin şi prezintă o lume dura în care un bărbat rafinat, galant, care trăise în lux, e aproape imposibil să se adapteze.
În 1996, Botezatu este încarcerat la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, pentru că era acuzat de bancrută frauduloasă. După ce luni de zile şi-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă în România să îşi rezolve problemele cu cămătarii şi legea, după ce este ţinut captiv în Danemarca, se predă carabinierilor, în speranţa că aşa va ajunge în România.
Numai că extrădarea lui se lasă aşteptată. Este nevoit să se adapteze unui mediu nociv, care îi macină sănătatea fizica şi psihică, trăieşte o adevărată dramă care, pe ce zi ce trece, capătă proporţii hiperbolice, cunoaşte tot felul de personaje şi încearcă experienţe pe care şi-ar fi dorit să nu le cunoască”, se spune în prezentarea romanului.
Iată un fragment din povestire:
Cătălin Botezatu a petrecut în 1996 câteva luni în închisoare, fiind acuzat în ţară de bancrută frauduloasă.
Cremona e un orăşel în care nu se întâmplă foarte des infracţiuni ieşite din comun. Doar hoţii mărunte şi acte de violenţă domestică, iar poliţiştii şi carabinierii îşi cam cunosc clienţii. Este cât se poate de clar, omul care a intrat de data asta în sediul din centru al poliţiei nu făcea parte dintre ei.
Vorbea rar, dar destul de bine italiana, îşi căuta oarecum cuvintele, dar reuşea să lege o conversaţie, era manierat, nu vobea fără să fie întrebat şi îi privea fix în ochi, o dovadă pentru ei că omul îşi asuma pe deplin ceea ce face şi ce spune.
„Numele meu este Cătălin Botezatu. Sunt român. Ştiu că sunt căutat de Interpol, aşa că am venit să mă arestaţi. Nu aş putea să vă spun exact de ce sunt căutat, pentru că nu am jefuit şi nici omorât pe nimeni, dar vreau să ajung acasă. Aşa că am venit să mă predau de bunăvoie şi nesilit de nimeni.
Dacă veţi verifica, o să vedeţi că am dreptate. Sunt destul de cunoscut la mine în ţară, sunt persoană publică. Poliţia o să vă confirme ceea ce spun destul de repede, pentru că dosarul Botezatu e deja celebru în România şi, mai nou, în lume.”
Italienii nu erau însă chiar străini de aceste lucruri. Imediat ce a poposit în faţa ghişeului, în spatele lui s-au aşezat doi civili încruntaţi, care au început să vorbească în italiană cu cei de la ghişeu şi au arătat nişte legitimaţii. Aşa şi-a dat seama că fusesera pe urmele lui încă de la prima oră, supravegheat atent, şi că, dacă nu venea singur, în scurt timp îl „ridicau” ei.
…
Într-o scrisoare trimisă mamei sale pe 10 decembrie 1996, Botezatu povesteşte momente de coşmar: „Azi am asistat la o scenă îngrozitoare: un arab l-a tăiat pe faţă pe un altul cu 12 lovituri”.
Tot în acea perioadă, Cătălin Botezatu a intrat şi în greva foamei, sperând că astfel situaţia lui va fi rezolvată mai rapid. Doar că după o săptămână i s-a făcut rău şi a fost dus la infirmerie: „Nu ştiu efectiv ce să mă fac, nici măcar să mor nu sunt lăsat”.
Cătălin Botezatu, 46 de ani, a fost trimis în judecată în 1996 pentru că a obținut un credit de la Banca Bankcoop, de 350.000 de dolari, bani pe care nu i-a restituit și i-a folosit în alt scop.
Designerul a fugit din ţară. Ulterior s-a predat poliţiei în Italia şi după trei luni de detenţie la Cremona a fost expulzat înapoi în România.
În iulie 2000, Tribunalul București a hotărât condamnarea acestuia la trei ani de închisoare, fiind acuzat de bancrută frauduloasă. În decembrie 2002, Cătălin Botezatu a fost achitat.