Theodor Paleologu este Farfuridi, iar Robert Turcescu este Brânzovenescu, într-un fragement din piesa “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, care va fi difuzat duminică, 25 martie, în emisiunea “Pericol de Explozie” de la TVR 2.
Jurnalistul şi politicianul, apreciaţi de gazdele emisiunii
“Atât Paleologu, cât şi Turcescu au jucat fenomenal. Acest show este unul în care se pune accentul pe umor şi inedit, iar numeroase persoane publice vor trece prin schimbări radicale de amorul artei”, a declarat Cristina Cioran, una dintre cele două gazde ale emisiunii. Paula Chirila, cealaltă gazdă, este şi ea foarte încântată de prestaţia celor doi: “Nu mă aşteptam să interpreteze atât de bine. Caragiale nu se joacă chiar aşa de uşor. Mai plăcut surprinsă decât atât, nici că puteam să fiu”.
Farfuridi şi Brânzovenescu, într-un fragement din piesa „O scrisoare pierdută”
“O scrisoare pierdută” este o comedie realistă de moravuri sociale şi politice, în care Caragiale ilustrează dorinţa de parvenire a burgheziei, în timpul campaniei electorale pentru alegerea deputaţilor. Tache Farfuridi şi Iordache Brânzovenescu sunt doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, făcând parte dintre “stâlpii puterii”.