Menu
in

Artistul Seal a anulat concertul de la Bucureşti. Fanii sunt revoltaţi

Concertul pe care Seal urma să îl susţină chiar în această seară la Bucureşti a fost anulat cu numai câteva ore înainte.

Cei aproximativ 2.000 de fanii sunt revoltaţi pe atitudinea cântâreţului, dar contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate, începând de mâine, 28 noiembrie.

Echipa artistului a spus că organizatorii nu au respectat condiţiile tehnice, iar un artist de talie mondială nu poate susţine o reprezentaţie în acest fel. Totuşi, organizatorii show-ului susţin că au respectat toate cerinţele cântăreţului: “Din motive ce nu pot fi imputate organizatorilor, concertul Seal programat astăzi, 27 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, este anulat”.

Organizatorii spun că au îndeplinit toate cerinţele artistului

„Deşi pentru concertul programat pentru această seară s-au vândut peste 2.000 de bilete, artistul şi echipa sa de producţie au refuzat să susţină spectacolul, invocând motive tehnice nesusţinute de realitate. Am asigurat artistului întreg necesarul tehnic, am construit pe scenă o structură care poate susţine o greutate de peste patru tone, Sala Palatului este la dispoziţia lui Seal, scena este pregătită pentru ca producţia lui Seal să înceapă montajul. Având în vedere că timpul este scurt, am pus la dispoziţie un număr dublu de tehnicieni (40 de persoane). Cateringul şi camerele din backstage sunt pregătite. Mai mult, onorariul a fost plătit, la fel şi camerele de hotel, drept urmare considerăm că spectacolul poate avea loc în această seară. Totul era gata de la ora 12.00, producţia lui Seal având nevoie de trei ore pentru a finaliza montajul. Cu toate acestea, producţia lui Seal refuză să meargă mai departe cu evenimentul, invocând motive ce ţin de siguranţă”, se arată în comunicatul organizatorilor remis Mediafax.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version