Alexandra Dinu va interpreta rolul principal feminin în filmul artistic “La Farfalla Granata”, inspirat dintr-o celebră poveste de dragoste din Italia anilor 1960.
Alexandra Dinu a filmat timp de 30 de zile, la Torino, avându-l ca partener de platou pe celebrul actor Alessandro Roja. “Discuţiile pentru rolul din această peliculă existau încă din vara lui 2012, iar după un casting am fost aleasă s-o joc pe Cristiane, logodnica unui celebru sportiv din Italia anilor 1960, care moare în culmea gloriei, fiind lovit de doua maşini în timp ce tranversa strada. Este un film profund, care spune o poveste de dragoste tristă, ceea ce te face să apreciezi şi mai mult fiecare moment trăit alături de persoana iubită. Filmările au fost intense, au durat doar 30 de zile, iar programul începea de la 5 dimineaţa şi dura până aproape de miezul nopţii”, a mărturisit Alexandra Dinu.
Filmul “La Farfalla Granada” va avea premiera în acest an, însă, până atunci, Alexandra se pregăteşte pentru premiera serialului “Rosso San Valentino”, al cărui turneu de promovare va începe în luna februarie, cu prilejul Festivalului de la San Remo. Producţia “Rosso San Valentino”, a cărei primă serie are şase episoade, va avea premiera în luna martie la postul de televiziune Rai 1.