Recent, designerul Cătălin Botezatu a onorat invitaţia Monicăi Gabor de a fi prezent la inaugurarea unei băuturi energizante la Los Angeles, iar în timpul vacanţei peste Ocean, creatorul de modă s-a bucurat de compania actriţei Lindsay Lohan, alături de care a petrecut foarte mult timp.
Designerul a declarat că, înainte de a defila pe covorul roşu, Lindsay Lohan i-a propus să le spună tuturor ca el este noul ei logodnic, bineînţeles, în spirit de glumă.
Mai mult decât atât, Botezatu a menţionat că înaintea evenimentului respectiv au iesit împreună la cină, iar Lindsay este o persoană cu un puternic simţ al umorului.
Declaraţiile designerului roman sunt confirmat şi de presa din Statele Unite ale Americii, care a scris că un invitat de la evenimentul de lansare a băuturii Mr. Pink a declarat că Botezatu şi Lindsay Lohan au flirtat toată seara, au stat numai unul lângă celălalt şi ca au făcut schimb de numere de telefon. Designerul a fost atât de încântat de actriţa americană încât i-a dăruit o rochie, creaţie proprie.