in

Ziua României la Expo Milano 2015 – sărbătorită în data de 29 iulie. PROGRAMUL COMPLET

Ziua României la Expo Milano 2015 va fi sărbătorită miercuri, dată care coincide cu celebrarea Zilei Imnului Național al României, informează un comunicat de presă remis de biroul de presă al organizatorilor, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, delegația României va fi condusă de către președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, iar Pavilionul României va organiza o serie de acțiuni de diplomație publică și economică menite să genereze interesul pentru cultură și mediul investițional românesc.

„Au mai rămas trei zile până când Pavilionul României va organiza, miercuri, Ziua României la Expo Milano 2015, iar pregătirile pentru acest eveniment au intrat în linie dreaptă. Conform tradiției, fiecare țară participantă la expoziția universală își alege o zi națională. România va sărbători pe 29 iulie, dată care coincide cu celebrarea Zilei Imnului Național al României”, se arată în comunicatul de presă.

Programul Zilei României la Expo Milano va începe, la ora 10.30, cu ceremonia oficială de arborare a steagurilor și de intonare a imnurilor naționale, iar ulterior vizitatorii Expoziției vor avea ocazia să asiste la un moment artistic de dansuri populare și să admire costumele tradiționale românești, într-un spectacol susținut de ansamblul folcloric „Cindrelul-Junii Sibiului” care va cuprinde toată aria din sit-ul expozițional.

„În cursul zilei, va fi organizat un Forum de afaceri și investiții în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României la care vor participa oameni de afaceri români și italieni, cu scopul de a dezvolta noi parteneriate de colaborare în domenii în care firmele românești și-au dovedit competitivitatea în plan internațional, dar și proiecte ale investitorilor de succes italieni în România. Seara se va încheia pe sunetul muzicii, printr-un concert extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal, și cu participarea sopranei Anita Hartig”, mai precizează sursa amintită.

La seria de evenimente organizate pe durata Zilei României la Expo Milano vor participa reprezentanți ai autorităților române și italiene, reprezentanți ai corpului diplomatic, membri ai comunităților de afaceri din cele două țări, membri ai comunității românești din Italia, jurnaliști, dar și publicul larg.

În perioada 1 mai — 31 octombrie are loc expoziția universală Expo Milano 2015 cu tema generală „Hrănirea Planetei, Energie pentru Viață”, pe durata celor șase luni de desfășurare, manifestarea expozițională reunind 145 de țări și trei organizații internaționale.

România participă la Expo Milano cu un pavilion propriu, construit pe o suprafață de 887 mp, aflat în zona centrală a expoziției.

Pavilionul României a fost construit în jurul sloganului „În armonie cu natura/Living with nature”, pornind de la identitatea culturală și spirituală a poporului român și de la respectul acestuia pentru natură. De asemenea, conceptul Pavilionului pornește de la reinterpretarea arhitecturală a unei locuințe românești tradiționale, integrate în fluxul contemporan prin mijloace moderne de prezentare audio-video, soluții tehnologice inovatoare.


EXPO Milano, România se face de râs. «În vitrină, văd doar o tavă cu chifle»

Marius Tudosiei despre Pavilionul României: «Mi-a venit să întru în pământ de ruşine!»

”Este revoltător, ia tradițională de la Milano pare o banală bluză”, protest împotriva MAE

Șase artiști români din Milano expun la Pavilionul României de la EXPO 2015

Iniţiative din Argeş la standul României de la Expo 2015, Milano


Programma – Giornata della Romania all’EXPO MILANO – 29 Luglio

10:30 – 11:30 Apertura Ufficiale – Giornata della Romania – evento ospitato dal Padiglione Nazionale della Romania all’Expo Milano
• Cerimonia di apertura ed intonazione degli inni
• Discorsi delle Autorità provenienti dalla Romania e dall’Italia
11:30 – 12:30 Forum di Affari ed Investimenti
• Discorso del Presidente della Camera de Commercio e dell’Industria della Romania, Sig. Mihai Daraban
• Discorso del Commissario Generale della Romania all’Expo Milano 2015, Sig. Georgian Ghervasie
• Presentazioni di “storie di successo” di imprenditori romeni in Italia ed imprenditori italiani in Romania
12:30 – 13:00 Visita al Padiglione Nazionale della Romania
13:00 – 14:00 Pranzo di networking per i rappresentanti delle compagnie romene ed italiane – ospitato dal Padiglione Nazionale della Romania
14:00 – 17:00 Visita ad altri padiglioni dell’Expo Milano 2015
17:00 – 18:30 Concerto di gala dell’Orchestra Romena dei Giovani, diretta da Cristian Mandeal, con la straordinaria participazione del soprano Anita Hartig, presso Auditorium EXPO.
20:30 – 22:30 Ricevimento di Gala presso l’Hotel Melia di Milano (5*).

Al ricevimento parteciperanno le Autorità di Romania ed Italia, i rappresentanti del Corpo Diplomatico romeno accreditato in Italia, la delegazione CCIR, i direttori delle compagnie ed imprenditori di entrambi i paesi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Diasporei, întâlnire cu autorități din cadrul Primăriei Romei. ”Românii să beneficieze de predare în limba română”

Premierul Ungariei provoacă: imagini cu simbolurile „Ungariei Mari” şi „Ţinutului Secuiesc”. MAE: Este inacceptabil