in

Ziua Naţională a României în Collado-Villalba, Spania

Duminică, 1 Decembrie, în Collado-Villalba, pentru prima dată, s-a sărbătorit Ziua Naţională a României. Spectacolul de muzică, pictură şi istorie, care a reunit peste 130 de romani şi spanioli a fost organizat de Asociaţia Plataforma Rumano-Española, de Parohia Ortodoxă Romana “Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” din Collado Villalba, de Primăria oraşului Collado Villalba şi de către Colegiul de Sociologie şi Politologie din Madrid.

Corul Bisericii, organizat şi condus cu multă dedicare de către Mihaela Chifor, a acompaniat întregul eveniment, prezentat de către Mirela Bogdan şi Roxana Claudia Munteanu. Pe lângă emoţionantele cântece patriotice, costumele populare ale membrilor corului au impresionat publicul spaniol.


Părintele paroh Ilie Tabarcia a prezentat semnificaţia istorică a Zilei de 1 Decembrie 1918, de la care se împlinesc anul acesta 95 de ani.

Expoziţia cromatică l-a avut în centru pe ţăranul roman, în mediul său şi cu preocupările sale: semănatul, seceratul, culesul viilor. Corul de copii care urmează cursurile de limba romana la Şcoală Cañada Real din Collado Villalba, coordonate de prof. Dana Oprica au interpretat două cântecele din folclorul românesc.

Tablourile originale, semnate de Bajenaru, Băncilă, Chirnoagă, Negresteanu, Petrascu, Ressu etc. fac parte din colecţia unui grup de spanioli şi romani care au răspuns cu bucurie invitaţiei adresate de dl Ramón de Marcos şi le-au expus în sala “El Capricho” din Collado Villalba.

Prezentarea pictorilor romani, realizată de către dl. Ramón de Marcos Sanz, coordonator al Departamentului de Ciudadanía e Integración din cadrul Colegiului de Socilogie din Madrid şi recitarea poeziilor semnate de Eminescu a fost secondata de Francisco Ramos, profesor de chitară clasică, elev la cursul de limba romana din Madrid şi, în acelaşi timp, iubitor de cultura română.

Primarul oraşului Collado Villalba, dl Agustín Juárez şi consilierul pe teme de imigraţie, dl Orfelino Benavides i-au felicitat pe toţi romanii pentru această primă organizare a sărbătoririi Zilei Naţionale a României în oraşul lor. În încheierea actului participanţii au vizionat expoziţia de tablouri şi au servit prăjituri tradionale româneşti de post, pregătite cu multă osteneală de către credincioasele Parohiei din Collado Villalba.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Liber la muncă în țările cu cele mai mari salarii

Flash Mob organizat de studenții români din Bologna: ”E de ajuns să faci un lucru simplu, ca să ai parte de o schimbare de imagine, radicală”