in

VIDEO Reportaj RAI Tre despre cultura română în Italia

Reportaj RAI Tre despre cultura română în Italia

Pe data de 19 decembrie, RAI TRE a prezentat un reportaj despre activitatea Institutului de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în cadrul emisiunii „EstOvest”.

Materialul, intitulat  „O punte între Est şi Vest” şi realizat de Giovanni Stefano, a prezentat atât cursurile de limbă română adresate italienilor, cât şi câteva din activităţile culturale ale centrului umanistic: expoziţia de fotografii de arhivă ale lui Alexandru Tzigara-Samurcaş sau proiectul „Noua Galerie” expus la Bienala Arhitectură.

„Am remarcat cu bucurie un interes din ce în ce mai mare, din partea italienilor care vor să înveţe limba română. La început, aveam doar trei, patru cursanţi, dar în ultimii ani numărul celor interesaţi a crescut simţitor”, a spus Corina Badelita, profesoară de limba româna a Institutului. Iubitorilor de limba română, precum şi bursierilor români, Institutul pune la dispoziţie o bibliotecă ce conţine peste 11 000 de volume.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carnet de conducere italian, examene mai grele

Video: Tentativa de sinucidere in sala Parlamentului roman