Menu
in

Seminar interactiv dedicat lucrătorilor români din Italia, din domeniul asistenţei acordate familiilor

Joi, 6 iunie 2013, orele 15.30, Ambasada României în Italia, în colaborare cu Sindicatul FISASCAT CISL din Roma şi Lazio organizează un seminar interactiv dedicat lucrătorilor români din Italia, din domeniul asistenţei acordate familiilor (personal casnic şi de îngrijire).

Seminarul se va desfăşura la sediul Sindicatului FISASCAT CISL, din Via dell`Esquillino, nr. 38, Sc. A, Et.3, Roma (zona Termini). Vor lua cuvântul Pietro Janni, secretar general FISASCAT CISL Roma şi Lazio, precum şi alţi reprezentanţi ai FISASCAT şi ai CAF CISL. La eveniment, din partea Ambasadei României în Italia va participa Mirela Videa, ataşat pe probleme de muncă şi sociale.

Cu această ocazie, vor fi dezbătute subiecte din domeniul muncii şi securităţii sociale, precum: drepturile lucrătorilor români în baza regulamentelor europene în domeniul securităţii sociale, procedurile ce trebuie urmate şi modalităţile de soluţionare a eventualelor probleme, asistenţa sindicală şi fiscală de care pot beneficia, etc.

Prin acest tip de acţiuni, Ambasada României în Italia, prin Biroul ataşatului pe probleme de muncă şi sociale, îşi propune facilitarea accesului la informaţii privind drepturile şi obligaţiile lucrătorilor români din Italia.

https://roma.mae.ro/local-news/1063

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version