Protestul de la Roma va avea loc pe traseul Colosseum – Columna lui Traian, între orele 15 – 18.
Pe 6 aprilie 2014 au loc simultan, în peste 60 de localități din România și în mai multe orașe din străinătate, mitinguri și marșuri împotriva fracking-ului.
Ieșim cu toții în stradă, săteni și orășeni, cetățeni de diferite etnii și convingeri, din țară și din diaspora, ca să ne apărăm împreună pământul, apa și aerul.
Protestele împotriva fracturării hidraulice au intrat într-o nouă etapă. În timp ce la Pungești (România) se pregătește primul foraj, alte perimetre au fost concesionate pentru explorarea, dezvoltarea și exploatarea gazelor de șist. Metoda fracturării hidraulice, în cea mai agresivă formă, începe să fie implementată pe ascuns atât la exploatările clasice de petrol și gaze, pentru creșterea productivității, cât și la explorările din largul Mării Negre, fără niciun fel de studiu de impact asupra sănătății și mediului.
Frenezia extragerii resurselor condamnă România la poluare ireversibilă, iar autorităţile, în loc să-şi îndeplinească atribuţiile, sunt mai degrabă complice.
6 aprilie – Miting în faţa consulatului de la Milano contra exploatării gazelor de şist
Interesele unor companii precum Chevron, Gazprom şi OMV Petrom primează, iar cetăţenii sunt singurii care pot să tragă un semnal de alarmă, pentru protejarea mediului, dar şi pentru respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului.
Tehnologia fracturării a fost interzisă în multe localități și ținuturi din 18 state din SUA și țări europene precum Franța și Bulgaria iar, în România, protestele au început în urmă cu doi ani. Guvernanții ignoră însă voința cetățenilor, continuând demersurile pentru autorizarea și începerea proiectelor de explorare/exploatare în mod netransparent și în lipsa unei legislații care să reglementeze extragerea gazelor de șist, resursă neconvențională ce nu se regăsește în Legea Petrolului (nr. 238/2004).
În această situație HG-urile (hotărârile de guvern) de aprobare a acordurilor petroliere sunt lovite de nulitate. În acelaşi timp, în ciuda raportului publicat de Avocatul Poporului, care apreciază ca disproporționate măsurile luate de M.A.I. la Pungești, lucrările Chevron continuă sub paza jandarmeriei și sub privirile înspăimântate ale sătenilor.
Aproape 100 de ONG-uri și grupuri informale participă la organizarea Zilei Naționale de Luptă împotriva Fracturării Hidraulice, printre care 70 de ONG-uri grupate în Coaliția pentru Mediu, Mișcarea de Rezistență de la Pungești, Asociația România Fără Ei, Comunitatea Uniți Salvăm, Academia Civică Bihor, Asociația România Vie, Asociația Femeilor Universitare, Asociația Cetățenilor Abuzați din România, DobroGeea, Mișcarea Națională de Rezistența, Centrul de Intervenție Civică, precum și primari și preoți din zonele afectate de lucrările privind explorarea și exploatarea gazelor de șist.
Au fost pornite peste 10 acțiuni în instanță, unele dintre ele în desfășurare, prin implicarea unor avocați pro bono și a mai multor ONG-uri. De asemenea, peste zece documente științifice care demonstrează impactul fracturării hidraulice au fost strânse și traduse de voluntari (http://stopfracturare.ro/dovezi-stiintifice). Mobilizarea cetățenilor contrastează flagrant cu derizoriul circului politic electoral actual, singura activitate notabilă a clasei politice.
Mobilizarea cetățenilor a stopat proiectul dezastruos de la Roșia Montană. Pericolul fracturării este însă și mai urgent și miza este la fel de mare: contaminarea ireversibilă a apei și a solului.
La Roma, grupul Românii din Italia pentru Roșia Montană face apel către toți susținătorii să se solidarizeze cu oameniii din țară afectați de valul de presiune venit din partea autorităților și corporațiilor ce doresc exploatarea gazelor de șist. Am protestat și protestăm împreună pentru salvarea Roșiei Montane – protestăm împreună și împotriva fracturării hidraulice!
Duminică, 6 aprilie 2014, ieșim în stradă să ne apărăm împreună pământul, apa și aerul.
Cerem parlamentului și guvernului României:
1. Interzicerea prin lege a fracturării hidraulice în explorarea și exploatarea hidrocarburilor neconvenționale, inclusiv a gazelor de șist.
2. Anularea Hotărârilor de Guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare-exploatare-dezvoltare pentru gazele de șist.
3. Respectarea voinței comunităților locale și transparentizarea procesului decizional.
Românii din Italia spun NU gazelor de șist!
Protestul de la Roma va avea loc pe traseul Colosseum – Columna lui Traian, între orele 15 – 18.
Programul orientativ al evenimentului
Ora 15:00 – Întîlnirea participanților la Colosseum: fotografii de grup cu drapele, pancarte și mesaje de solidaritate; marș de protest pe Via dei Fori Imperiali către Columna lui Traian;
Ora 16:30 – Columna lui Traian, sit-in: prezentarea turului european „Tail Wind – Romania says NO to fracking” al ciclo-activistului Victor Perdevară; „Video global” – filmarea mesajului românilor din Roma (proiect continuare a celui precedent – „Banner global” – care urmărește sensibilizarea opiniei publice românești și internaționale cu privire la problemele sociale și de mediu); fotografii de grup cu drapele, pancarte și mesaje de solidaritate; distribuire de material informativ.
Contact:
Marius Lupu, grupul Românii din Italia pentru Roșia Montană
tel. (0039) 329 71 41 455
https://www.facebook.com/events/240881232780856
www.facebook.com/groups/ROMANII.DIN.ITALIA.PENTRU.ROSIA.MONTANA/
www.StopFracturare.ro | www.farafracturare.ro | www.gazedesist.ro