in

GALERIE FOTO/ 7000 de români au sărbătorit „Mărţişorul” la Roma

Ca în fiecare an, Asociaţia Românilor din Italia a organizat un mega-spectacol dedicat Mărţişorului şi Zilei de 8 Martie, în seria de manifestări intitulate "Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine". Spectacolul a avut loc pe 4 martie, începând cu ora 13.00, la teatrul Tendastrisce din Roma.

Au participat Direcţia 5, Aurel Moldoveanu, Ştefania Rareş, Ionica Stan, Violeta Geapana şi Veronica Şteoleacă.

La spectacolul prezentat de preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, Eugen Terteleac, au participat peste 7.000 de persoane şi au fost distribuite circa 20.000 de mărţişoare.

În cadrul evenimentului a avut loc un moment emoţionant: la invitaţia ARI, a venit de la Focşani la Roma şi a urcat pe scenă Suraj Shuraj, tatăl unei fetiţe de 2 ani şi jumătate, Sara, diagnosticată cu o boală rară, şi care după 8 cure de citostatice făcute greşit, are o şansă de a se vindeca. La un spital din Florenţa există un medic specialist în afecţiunea Sarei. Problema este că tratamentul costă 46.000 de euro. Tatăl Sarei a strâns abia 10.000 de euro şi are nevoie de sprijin. După ce a prezentat cazul, doi membri ai asociaţiei s-au plimbat cu două cutii de donaţii în sală, spectatorii find invitaţi să dea fiecare după posibilităţi. La sfârşitul evenimentului s-au numărat banii: în total 5135 de euro. Tatăl fetiţei a plecat de la Roma înapoi în România cu o speranţă în plus pentru Sara. Miercuri 7 martie se va întoarce cu Sara la Florenţa, pentru începerea investigaţiilor medicale.

Înscrieri la vot

Cu ocazia Concertului de Mărţişor, Asociaţia Românilor din Italia a demarat o campanie de înscriere a românilor din capitala Italiei pe listele electorale suplimentare ale Primăriei. Astfel, toţi conaţionalii care au reşedinţa la Roma au fost invitaţi să completeze cererea pentru a primi acasă cartea de alegător.

"Am organizat un stand unde cei interesaţi au putut să completeze formularele de cerere de înscriere pe listele suplimentare, pentru a putea participa la alegerile administrative" ne-a explicat Eugen Terteleac, preşedintele ARI.

Pentru a primi acasă cartea de alegător, românii trebuie să completeze un formular furnizat de primărie şi să anexeze o fotocopie după un document de identitate.

"98 de români au completat formularele şi au lăsat fotocopiile propriului document, dar primim în continuare cereri completate prin fax", ne-a declarat Eugen Terteleac, care va centraliza documentele şi le va înainta biroului competent din cadrul Primăriei.

Federico Rocca, delegat al primarului Gianni Alemanno pentru relaţia cu Instiuţiile europene şi cetăţenii comunitari, a intervenit pe scena spectacolului, invitându-i pe români să se înscrie pe listele electorale: "Nu uitaţi, sunteţi cetăţeni comunitari, deci aveţi dreptul să votaţi la alegerile administrative, iar pentru a o face, e nevoie să vă înscrieţi din timp pe liste", le-a spus Rocca românilor prezenţi în sala Teatrului Tendastrisce.

Mandatul actualului primar, Gianni Alemanno, se apropie de final: în aprilie 2013 vor avea loc alegeri administrative pentru alegerea noului edil al Capitalei.

M.C., S.C.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ultimă oră: Un student român din Norvegia şi-a înjunghiat mortal profesorul

Diplomaţie originală: Cum îi dădea de treabă Ambasadorul Răzvan Rusu ministrului Justiţiei, Angelino Alfano