Acţiunile de solidarizare a românilor din Italia cu oamenii care protestează din 13 ianuarie în România şi care cer demisia guvernului Boc şi a preşedintelui Băsescu au continuat şi duminică 29 ianuarie. După ce duminică 22 ianuarie au fost organizate manifestaţii în faţa Ambasadei României de la Roma şi în faţa Prefecturii din Padova, duminică 29 ianuarie au avut loc noi manifestaţii, la Roma, Milano, Bologna, Florenţa, Piacenza, Grosseto şi la Canicattì (Sicilia).
Florenţa: „Diaspora susţine Piaţa Universităţii”
Radu Popa, 24 ani, rezident la Florenţa, este iniţiatorul grupului „Tinerii Români din Firenze”. El spune că manifestaţia a avut un caracter simbolic, de susţinere a manifestanţilor din Bucureşti. „Ne-am adunat în jurul ideii de solidarite. Vom face şi alte acţiuni. Dorim să încălzim sufletele celor care îndură frigul şi zăpada, ţinând aprinsă flacăra conştiinţei active, anunţându-i că nu sunt nici pe departe atât de singuri şi nici pe jumate atât de nebuni cum îi numesc unii.”
Olivia Tudor, 40 ani, este reprezentanta asociaţiei „La Fiaccola” Campi Bisenzio, care s-a ocupat de obţinerea autorizaţiilor necesare: „Sunt mândră că mi-am adus modestă contribuţie la iniţiativa acestor tineri frumoşi şi consider că gestul lor solidar poate servi drept exemplu pentru mulţi. Vreau o viaţă mai bună pentru cei de-acasă. Iar dacă pentru asta e nevoie de schimbare, aşa să fie. Am vrut să facem ceva simplu, curat, fără partide politice şi fără a deranja vreo castă. Dar asta nu înseamnă că suntem anarhişti, nu refuzăm dialogul cu politica, dimpotrivă.”
Claudiu Stănăşel are 17 ani şi este cel mai tânăr dintre organizatori, iniţiatorul grupului „Tinerii Români din Prato”. Este elev la Prato, în penultimul an de liceu. „Am protestat în spirit de solidaritate cu manifestaţiile ce se desfaşoară de două săptămâni în oraşele de pe cuprinsul României şi în marile capitale ale Europei, acolo unde există comunităţi româneşti. Chiar dacă am fost foarte mulţi tineri, elevi de liceu, înţelegem să fim în spiritul Pieţei Universităţii, acolo unde alţi tineri ca noi cer o viaţa mai bună”.
A.R.
Protest la Milano
Protestatarii au afişat pancarte pe care scria „Iarna nu-i ca vara, Nu te mai vrea ţara”, „Din Italia în România, Jos Guvernul şi hoţia”, „Veniţi cu noi, ca în 22”, „Vrem paradisul promis când am ieşit din comunism”.
Protest la Bologna
Miting la Piacenza, susţinut de sindicatul Uil
Organizatorii români ai mitingului sunt Bernchutz Marian şi Opincariu Cristi, ajutaţi de Radu Nicolae. La manifestaţie au participat, potrivit organizatorilor, circa 50 de oameni, între care şi secretarul general Uil Piacenza, Massimiliano Borotti. Într-un mesaj primit la redacţie, organizatorii spun că nu aparţin niciunui partid politic şi că susţin ideea guvernului tehnic.
Românii i-au cerut secretarului UIL şi prefectului Piacenzei „să intervină în faţa presei italiene, care acoperă cu tăcere şi ignoranţă situaţia din România, ţinând cont de statutul comunitar de care beneficiem”, spun organizatorii într-un mesaj.
Protest la Grosseto
FOTO / Protest la Ambasada României de la Roma: „Noi te-am ales, noi te dăm jos”
Românii din Padova au manifestat în faţa Prefecturii, în semn de solidaritate cu protestatarii din România
Protest la Consulatul de la Roma / Românii din Italia, solidari cu România
Românii protestează duminică la Roma, Milano, Bologna, Florenţa şi Piacenza
Românii din Canicattì (Sicilia), în stradă de joi până duminică