Maestrul Benone Sinulescu vine Milano la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului "Tradiţii şi Valori Europene". Nume de prim rang ale scenei româneşti vor promova imaginea României la Milano, sub patronajul Primăriei şi al Consulatului General.
Cel mai important şi longeviv festival al tradiţiilor româneşti din Italia se va desfăşura în acest an timp de două zile, pe 29 şi 30 septembrie, în capitala Lombardiei.
"Tradiţii şi Valori Europene", ajuns la cea de-a IX-a ediţie, are în acest an pe afiş nume cu "greutate" ale scenei româneşti, dar şi o parte dedicată artiştilor plastici.
Prima zi este dedicată muzicii clasice. La biserica ortodoxă a parohiei "Înălţarea Sfântului Duh" din Milano, păstorită de părintele Valtman, se va desfăşura un concert de muzică clasică. De excepţionala rezonanţă acustică a edificiului vor profita pianista Denisa Andeea Curtaşu (14 ani) precum şi alţi elevi de la Conservatorul "Giuspeppe Verdi" din Milano. (29 septembrie, ora 18.00, Via De Amicis 13, intrarea liberă).
Cea de-a doua zi este dedicată muzicii populare româneşti. Scena va fi de această dată cea a elegantului Teatru "San Babila", situat piaţa cu acelaşi nume din centrul oraşului Milano. în holul teatrului va fi organizată o expoziţie de pictură a artisului Andrei Tudor Odangiu. Vor concerta Benone Sinulescu şi trupa Etnic.
Seara va fi "condimentată" şi de prezenţa unui ansablu de dansuri condus de Doru David. Organizatorii recomandă publicului să ia în consideraţie ora 16.00 ca oră de începre, dată prezenţa expoziţiei în holul Teatrului. (30 septembrie, ora 16.00, Teatro San Babila, Piazza San Babila, intrarea liberă)
Evenimentul este organizat de "Asociaţia Românilor din Italia – Milano". Preşedintele asociaţiei, Romulus Popescu ne-a declarat: "Facem ca în fiecare an eforturi considerabile pentru a promova ce e frumos din imaginea României. Ne pare rău că de la an vedem cum se diminuează interesul Bucureştiului pentru asociaţiile româneşti şi creşte cel pentru filiale partidelor politice. Asta după ce ne dau semnale că ne scot de pe listele electorale. Măcar noi să fim coerenţi".
C.T.