Asociația Românii în Italia, cu sediul legal în Via Giovanola 15/B Milano organizează a XI-a ediție a celui mai longeviv festival românesc din Italia. Este vorba despre Festivalul “România – Tradiții și Valori Europene”.
Acesta se va desfășura în două zile, sâmbătă 26 septembrie orele 17.00 în via Tortona 32 Milano (sediul Confartigianato) și duminică 27 septembrie, orele 16.00 în Piazza San Lorenzo alle Colonne din centrul orașului Milano.
Pentru a XI-a ediție a festivalului, am inclus în program o serie de evenimente care să pună în prim plan frumusețea tradițiilor și a valorilor românești, măiestria monumentelor și peisajelor turistice românești. Dorim să marcăm locul deosebit ocupat de România în cultura și tradiția europeană și aportul cultural-artistic al țării nostre la patrimoniul cultural european.
Scopul principal rămâne acela de a emoționa și a mobiliza în același timp imaginarul, sufletul românilor din diaspora și a cetățenilor italieni și de a încânta mintea și conștiința celor care vor asista la diferitele manifestări, de a face cunoscute valorile naționale.
Particularitatea festivalului din acest an este prezentarea unor tineri regizori, scriitorii și pictori, remarcați în ultimii ani în viața culturală din Italia, în paralel cu demonstrațiile artiștilor, meșteșugarilor care vor veni din Bucovina.
Pentru o viziune mai amplă asupra evenimentului, expunem și o scurtă prezentare a programului artistic:
► Sâmbătă 26 septembrie 2015, orele 17.00, la sediul Confartigianato din via Tortona 32 Milano va avea loc inaugurarea oficială, în prezența autorităților locale române și italiene.
Pentru prima oară la Milano, va fi proiectat filmul “La Perla”, în regia Violetei Bîrlă, o tânără româncă care a reușit să transforme o experiență de viață negativă în artă. “La Perla” este un film care tratează o temă socială, povestea unei familii numeroase, în care cinci copii sunt lăsaţi în voia sorţii, având doar o mamă care nu are grija lor. Despre acest film Violeta declară: “Povestea nu este o ficţiune, scenariul, din păcate, este inspirat dintr-un caz real. Spectatorii vor vedea un film emoţionant, un film pe care eu l-am dedicat tuturor copiilor mai puţin norocoşi ”.
Despre viața ei Violeta a scris și o carte, „Nel nome del cuore” care va fi prezentată în cadrul festivalului de către scriitorul Viorel Boldiș.
Participanții vor avea ocazia de a cunoaște câțiva artiști români de renume, precum: Cristina Lefter, Andrei Tudor Odangiu, Bogdan Solomenco. Nu vor lipsi nici expoziția de meșteșuguri românești și demonstrațiile practice de artă populară tradițională. Invitat de onoare este Florin Bejinari din Rădăuți (Bucovina) care ne va prezenta tehnica unică a încondeierii și pictării ouălor pe care o folosește de peste 20 de ani.
► Duminică 27 septembrie 2015, ora 16.00 în piața San Lorenzo Alle Colonne din centrul orașului Milano va avea loc tradiționala sărbătoare în piață, care de 11 ani se desfășoară în aceeași locație.
Programul artistic va cuprinde: dansuri și cântece populare românești, expoziție de ii tradiționale, paradă de rochii de seară create de românca Marinela Irimia, expoziții și demonstrații practice de artă populară (meșteșuguri românești), stand de carte romanească. Dorim să transmitem copiilor români care învață în școlile italiene plăcerea de a lectura poveștile copilăriei noastre. Vor avea ocazia să răsfoiască și chiar să păstreze cartea de povești sau poezii care le-a plăcut cel mai mult. Câțiva elevi care participă la cursul de limbă, cultură și civilizație românească, sub coordonarea doamnei profesoare Mariana Paliev, vor recita poezii și vor susține un scurt moment artistic.
Artiști români consacrați vor urca pe scena festivalului. Până în acest moment avem confirmarea prezenței rapsodului Ion Creteanu (http://linia1.ro/azi-rapsodul-ion-creteanu/), ansamblului folcloric „De la Bătrâni Cetire” din Torino, solistei Diana Gribincea din Făgăraș și a tinerei care a impresionat cu vocea ei telespectatorii emisiunii “Io Canto”, Elena Araveicei.
Actuala ediție a Festivalului “România – Tradiții și Valori Europene” este organizată cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni , Primăriei Milano, Camerei de Comerț și Industrie a României în Italia, Confartigianato și al unor persoane juridice: Saiz Tour, Banca Veneto, Look Mania și Cofetaria Divo’s.
Larisa Axinia
Vicepreședinte Asociația Romanii în Italia-Milano