Menu
in

Victime ale violenţei în Italia: românce bătute de proprii parteneri de viaţă

În luna iulie au fost înregistrate câteva cazuri grave de violenţă fizică, toate având ca victime femei românce, de cele mai multe ori agresate de către proprii parteneri de viaţă.

Şi-a bătut prietena cu ciocanul

Suspecta că-l trăda cu un bătrân şi, orbit de gelozie, a bătut-o cu ciocanul. Un zidar de origine română a fost arestat pe 18 iulie de carabinieri la Sala Consilina, Salerno. Românul, de 40 de ani, cu antecedente penale, a fost arestat cu acuzaţia de leziuni personale agravate asupra concubinei sale. A lovit-o pe femeie mai întâi cu pumnii şi picioarele şi apoi a lovit-o cu ciocanul peste braţe, la faţă şi cap. Femeia a primit îngrijiri şi a fost dusă la spital unde i-au fost diagnosticate un traumatism cranian, fractura oaselor nazale şi contuzii multiple. Au intervenit carabinierii din Sala Consilina care l-au arestat pe român.

Şi-a bătut prietena, condamnat

Pe 17 iulie, carabinierii din Apice (provincia Benevento – Campania) au arestat un român, acesta trebuind să ispăşească o pedeapsă de doi ani şi nouă zile de închisoare fiindcă judecătorul l-a recunoscut vinovat de rele tratamente în familie, lovire şi sechestrare de persoană. Faptele s-au întâmplat la Apice în 2010. În acea ocazie bărbatul a fost arestat în flagrant delict de carabinierii de la unitatea locală care au reuşit să descindă în locuinţa sa unde îşi ţinea închisă concubina, o conaţională de 51 de ani. Militarii l-au arestat în timp ce, nepăsându-i de intervenţia lor şi de strigătele femeii, continua să lovească cu pumnii în abdomenul victimei prăbuşită la pământ. Femeia a trebuit să recurgă la îngrijiri medicale şi la o intervenţie chirurgicală de urgenţă din cauza leziunilor grave suferite la un plămân în urma loviturilor. Pe 17 iulie, bărbatul a fost condus la penitenciarul din Benevento.

Agresată de un italian la Perugia

O româncă de 25 de ani, rezidentă la Bastia Umbra (Perugia), a fost agresată şi bătută de un italian de 47 de ani din Perugia, denunţat pentru leziuni deosebit de grave de carabinieri. S-a întâmplat pe 22 iulie în casa femeii, unde, după o ceartă, bărbatul şi-a pierdut controlul şi s-a năpustit asupra ei lovind-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele. Agresiunea a fost atât de violentă încât i-a determinat pe vecini, alarmaţi de urlete, să alerteze 112. La sosirea carabinierilor, agresorul a fugit cu maşina, însă a fost identificat şi găsit la Montefalco, localitatea de rezidenţă. Victima a suferit leziuni la organele interne, în special la splină, şi a fost internată cu prognostic rezervat la spitalul Santa Maria della Misericordia din Perugia. Va trebui să fie supusă unei intervenţii chirurgicale.

Fostul soţ a încercat să o violeze

O româncă de 41 de ani a fost agresată pe 15 iulie de fostul său soţ, care a încercat să o violeze într-un apartament din Milano, unde cei doi trăiesc de mai mult timp, ca separaţi în casă. V

ictima a reuşit să scape şi să fugă seminudă pe palier, unde a primit apoi ajutor din partea unor vecini, care au chemat carabinierii.

Fostul soţ, Vasile Galeş, de 45 de ani, a fost arestat cu acuzaţia de viol şi rele tratamente în familie şi acum se află în închisoare la San Vittore. Bărbatul, care lucrează ca zidar şi are probleme de alcoolism, de mai mult timp o bătea pe femeie, luându-i şi tot salariul de îngrijitoare.

Deja în 2011 femeia a ajuns la spital pentru loviturile primite şi a necesitat 10 zile de îngrijiri medicale, dar a preferat să nu depună plângere.

Pe 15 iulie, zidarul s-a întors acasă beat şi, profitând de absenţa fiului lor de cincispreze ani, a împins femeia în camera băiatului, i-a smuls cămaşa şi a pipăit-o în părţile intime.

Victima a început să strige, dar fostul soţ i-a acoperit gura cu mâna. După câteva minute, însă, femeia a reuşit să scape şi să ceară ajutor vecinilor, care au chemat carabinierii.

Cei doi se căsătoriseră în urmă cu 22 de ani şi de 10 ani se mutaseră în Italia. După divorţ, femeia s-a gândit să plece de acasă, dar nu avea posibilităţi financiare pentru a o face, întrucât bărbatul îi sustrăgea în mod regulat salariul.

Vrea să-l părăsească, lovită cu picioarele în faţă

Ea, româncă de 33 de ani, vroia să-l lase. El, un italian de 65 de ani, s-a opus în mod violent. În timpul unei cerţi în casă a lovit-o în cap cu o sticlă. Apoi s-a năpustit asupra femeii, lovind-o cu picioarele în faţă. S-a întâmplat pe 10 iulie seara la Pontecorvo, în provincia Frosinone.

Femeia după ce a fugit de furia soţului a reuşit să ajungă în stradă unde a primit ajutor din partea unor trecători. Cercetările carabinierilor au fost demarate când femeia a ajuns la Serviciul de Urgenţă al Spitalului din Cassino în stare foarte gravă.

Apoi a fost transferată la Policlinico Umberto I din Roma. Carabinierii l-au arestat pe bărbat cu acuzaţiile de tentativă de omor agravată şi leziuni deosebit de grave.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version