in

Varese, român beat, s-a năpustit fără motiv asupra a două bătrâne și le-a bătut până le-a băgat în spital

Un cetățean român a fost arestat de poliție pentru tentativă de omor după ce a agresat brutal două femei în vârstă, surori, în vârstă de 63 și respectiv 84 de ani, în Busto Arsizio (Varese). Femeia mai în vârstă a fost transportată de urgență la spital în prognostic rezervat, fiind în comă în urma unei hemoragii cerebrale.

Cele două femei se plimbau pe jos în centrul orașului atunci când românul, aparent fără motiv, probabil sub influența alcoolului, a reacționat împotriva lor cu violență.

Violențele au fost îndreptate inițial împotriva femeii de 63 de ani, lovind-o în spate cu pumnul și lăsându-o întinsă la pământ. Sora femeii agresate a încercat să îi dea primul ajutor și s-a apropiat să o ajute să se ridice. În acel moment, bătăușul s-a reîntors și i-a dat un pumn în față surorii mai în vârstă. Bătrâna a căzut la pământ, lovindu-se puternic la cap.

Atacatorul apoi a fugit, dar, datorită apelului imediat la 112 făcut de către unii trecătorilor, a fost identificat și reținut de poliție câteva minute mai târziu. Cele două surori, asistate de personalul medical de la 118, au fost transportate la spital. Din puținele cuvinte pe care femeia mai tânără a fost în măsură să le spună agenților, reiese că atacatorul, descoperit ulterior cu antecedente penale în spate, nu a încercat să le fure ceva și nici nu a rostit vreun cuvânt înainte de a le lovi.

Odată cu trecerea timpului, condițiile de sănătate ale celor două femei s-au înrăutățit.

Prognosticul este rezervat iar una dintre ele se află în condiții critice, căderea în urma loviturii provocându-i o hemoragie cerebrală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, era la arest domiciliar, a ieșit și a ucis doi oameni. Una dintre victime este un român de 27 de ani

Cresc sumele trimise de românii din străinătate: 2,45 MILIARDE în 2016