in

Un român fără maniere: i-a dat concubinei italiene un cap în gură, arestat la Ravenna

Un român de 47 de ani, Alexandru Rugosa, a fost arestat la Lugo (Ravenna) pentru rele tratamente în familie şi vătămare corporală gravă, comise în dauna concubinei, o italiancă de aceeaşi vârstă.

Certurile în cuplu continuau de mai mulţi ani. Într-o noapte, în jurul orei 3, bărbatul s-a dus la Massa Lombarda la locuinţa fostei concubine cerându-i să vorbească pentru a lămuri câteva situaţii. La fel ca în alte ocazii, femeia a consimţit. Însă situaţia dintre cei doi a degenerat aproape imediat.

Bărbatul a început să fie agresiv şi de la ameninţări a trecut la fapte, lovind-o cu capul în faţă. O lovitură deosebit de violentă, care i-a provocat femeii desprinderea protezei dentare. Bărbatul a bătut-o pe femeie provocându-i traumatisme şi leziuni la gât, faţă şi la coloană. Vecinii, îngrijoraţi din cauza urletelor care se auzeau din locuinţa femeii, au cerut intervenţia forţelor de ordine.

La faţa locului au sosit carabinierii şi ambulanţa. Alexandru Rugosa a fost arestat, în timp ce femeia a fost imediat transportată la spital, unde medicii au tratat-o şi i-au dat un prognostic de vindecare de 20 de zile. Bărbatul a fost arestat şi dus la penitenciarul din Ravenna. Tot la Lugo, un bărbat de 35 de ani, şi acesta român, şi-a lovit concubina (şi în acest caz italiancă) cu un pumn în faţă şi unul în torace, provocându-i traumatisme faciale şi costale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deputatul Aurelian Mihai denunță: ”Lipsă de respect a celor de la DRP față de românii din diaspora”

Leontin Cojocea, CASCRI: „Criteriile de selecționare și metodologia de aplicare a finanțării proiectelor aprobate de DRP sunt greșite”