„Prea multe ipocrizii privind imigranţii”, se intitulează editorialul semnat de Angelo Panebianco în Corriere della Sera în data de 13 ianuarie. Din cauza acestui editorial, Panebianco, 66 de ani, politolog şi eseist, profesor universitar la Bologna, a fost contestat de tineri de extremă stânga. „Ar trebui să convină favorizarea imigraţiei din lumea creştin-ortodoxă în defavoarea celei din lumea islamică”, este propunerea care i-a înfuriat.
În editorial, Panebianco spune că reforma legii Bossi-Fini, cerută şi de Renzi, ar putea fi o ocazie pentru a reformula politica italiană de imigraţie.
„Trebuie doar să ne limităm să tamponăm şi să frânăm fluxurile migratorii sau avem nevoie de intervenţii mai active şi, în special, mai selective? O întrebare care devine posibilă dacă lăsăm în urmă ambiguităţile şi ipocriziile care au dominat până acum acest domeniu. Ambiguităţile depind de faptul că părem incapabili, din cauza anumitor suprastructuri ideologice, să decidem o dată pentru totdeauna ce criteriu să adoptăm pentru politica imigraţiei: convenabilitatea sau primirea (obligaţia de a-i primi pe cei mai puţin norocoşi decât noi)?
Prea des cele două criterii sunt amestecate, imigraţia este justificată din punctul de vedere al ambelor. Dacă nu cumva este vorba de criterii în contradicţie între ele. De aici derivă imposibilitatea de a formula propuneri coerente. (…)
Primirea nu poate fi criteriul inspirator al unei politici de stat serioase. Pentru că se ciocneşte cu inevitabila problemă a „deficitului”: Câţi pot fi primiţi? Care este pragul maxim? Câte resurse putem pune la dispoziţia primirii dacă o vrem decentă? Cui şi căror altor necesităţi le îndepărtăm aceste resurse?
Unicul criteriu pe baza căruia este posibil să se fondeze o politică raţională a imigraţiei, oricât de arid sau „meschin” poate părea celor care nu apreciază etica responsabilităţii, este aşadar cel al convenabilităţii, al convenabilităţii noastre. Odată adoptat cu francheţe ne permite să ne punem problema –alte state şi-au pus-o deja– cum să selectăm imigranţii.
Este evident că dacă folosim criteriul primirii nu putem selecta. În schimb, putem, şi trebuie, să o facem din punctul de vedere al convenabilităţii. De ce imigranţi avem nevoie? Cu ce caracteristici, cu ce eventuale competenţe? Astăzi problema poate nu se pune dat fiind ridicatul şomaj intelectual al tinerilor (care rămâne grav, şi analizând bine statisticile oficiale care, în mod fraudulos, introduc printre şomeri şi studenţii).
Însă mâine am putea avea nevoie de o importantă forţă de muncă calificată, de exemplu în sectoare tehnice lăsate neacoperite de tinerii noştri. În acest caz, o politică a imigraţiei cu vedere în perspectivă ar încerca să atragă acel tip de forţă de muncă în defavoarea altora.
Având în vedere, pe lângă aceasta, că o ţară avansată din punct de vedere economic nu-şi poate permite să importe prea multă forţă de muncă necalificată. Peste un anumit prag, nu o poate absorbi pe pieţele legale, sfârşind astfel prin a le favoriza pe cele ilegale, gestionate de criminalitate. Un efect colateral al unei politici inspirată de convenabilitate este că vom face să o ducă bine şi imigranţii pe care îi primim.
Şi apoi există alte consideraţii care ar trebui să intre în evaluările celor care decid politica imigraţiei. De exemplu, anumite grupuri, care provin din anumite ţări, ar trebui să fie privilegiate faţă de alte grupuri, provenite din alte ţări, dacă se constată că imigranţii de primul tip pot fi integraţi mai uşor faţă de cei de tipul al doilea.
Este posibil să convină favorizarea imigraţiei din lumea creştin-ortodoxă în defavoarea, dincolo de anumite praguri, şi ţinând cont de diferenţele în ratele de natalitate, celei din lumea islamică. Cel puţin, aceasta ar trebui să fie o temă legitimă de discuţie.
O politică realistă, bazată pe convenabilitate, ar trebui în concluzie să-şi pună probleme de alegere, de selectare (de monitorizat şi revăzut în timp, sub lumina experienţei). Nu e vorba să se inventeze nimic. Alte ţări au luat-o deja pe acest drum.”
Fluierături şi inscripţii în faţa biroului lui Panebianco
Şi-au dat întâlnire pe Facebook şi pe 14 ianuarie după-amiază s-au prezentat în curtea Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Alma Mater din Bologna.
Circa treizeci de tineri, cu feţele descoperite, înarmaţi cu sprayuri cu vopsea, fluiere, megafon, o fumigenă şi două cutii cu vopsea roşie care trebuia să simbolizeze, în intenţia lor, „sângele imigranţilor”. Angelo Panebianco, de 65 de ani, profesor de Ştiinţe politice la universitatea bologneză, politolog, editorialist al Corriere della Sera, i-a văzut, a ieşit în curte şi a încercat să le vorbească.
Nu a avut timp să deschidă gura, a fost acoperit de o avalanşă de fluierături şi insulte („Panebianco faci scârbă”, „Afară cu rasiştii din universitate”). Şi când s-a apropiat profesorul de grup („Este absurd să mă faceţi rasist”), unul dintre tineri a încercat să-i agaţe de gât, fără a reuşi, o pancartă cu fraze jignitoare. Apoi un grup de studenţi a urcat la etajul al doilea, unde e biroul profesorului, umplând pereţii şi uşa cu inscripţii de tipul „Panebianco inimă neagră”, „Afară rasiştii „.