Un turist român a fost denunţat în 21 aprilie, a doua zi de Paşte, pentru că a deteriorat una dintre statuile de marmură din Piazza dei Miracoli de la Pisa, scrie La Nazione.
Este vorba de un copilaş de la baza Fântânii heruvimilor (Fontana dei Putti). Românul s-a rezemat de statuie pentru a face o fotografie şi a desprins o porţiune de circa 15 cm din marmură. Bărbatul a fost identificat de poliţia municipală şi denunţat pentru distrugerea de bunuri de interes istoric şi artistic.
Fântâna heruvimilor, care întâmpină turiştii în piaţa în care se află şi celebrul turn înclinat din Pisa, este o operă din secolul XVII a artiştilor Giuseppe Vacca şi Giovanni Antonio Cybei.