Menu
in

Trufe din România, sechestrate la Acqualagna. Scandal la târgul din capitala trufelor

În fiecare toamnă se organizează la Acqualagna, în provincia Pesaro, un târg special dedicat trufei (tartufo). Acqualagna este considerată capitala trufei, o specie de ciupercă.

Pentru cine nu stie, trufa arată ca un tubercul, crește sub pământ și se găseste în mai multe varietăți: alb, negru, de vară, de iarnă. Se poate recolta doar cu ajutorul câinilor special dresați iar locul cel mai prielnic unde se dezvoltă e în jurul rădăcinilor de stejar, plop, tei și în general al foioaselor.

Tartufo (trufa) are capitala în Italia, la Acqualagna

Are o aromă particulară, ceea ce l-a și făcut renumit. Ajunge să coste (tartufo alb) până la 4000 de euro kilogramul și se găseste la loc de cinste în meniurile marilor restaurante din toată lumea. Există și licitații, unde se vând cele mai reușite exemplare, iar prețul poate ajunge la zeci de mii de euro. În noiembrie, la Alba (Torino), 11 trufe albe au fost vândute cu 274.200 de euro!

La Acqualagna, chiar în preajma târgului anual, cu trufe „made in Romania”. Ce căuta o furgonetă frigorifică din România cu 600 de kg de trufe negre și albe la Acqualagna? Carabinierii au gândit că vreun participant la târg vrea să vândă trufe românești, prezentându-le ca „made in Italy”.

Dar furgoneta nu circula pe ascuns. Camionagiul român avea un document de livrare și a spus că trebuia să ducă prețiosul aliment unui comerciant din Molise care era prezent la Acqualagna pentru Târgul național de trufe (dar care trebuie să-și ducă trufele la Isernia).

O asemenea încărcătură, dar numai dacă este dată drept made in Italy, poate valora jumătate de milion de euro. Nu era prima dată când vehiculul era oprit de carabinierii din Acqualagna. Fusese deja verificat în iulie: la bordul lui se afla o tonă de trufe negre. În acel caz încărcătura era destinată pieței americane.

Acum în schimb, carabinierii au văzut într-o curte din Acqualagna camionul la bordul căruia se afla șoferul român și comerciantul molisan, cumpărător al încărcăturii. Pe baza documentului de livrare, erau 45 de kilograme de trufe negre în plus, care au fost sechestrate.

La Alba, în apropiere de Torino, 11 trufe albe au fost vândute cu 274.200 de euro

Dar de ce erau acolo, dacă trebuiau să ajungă la Isernia? Carabinierii au vrut să afle dacă la târgul de trufe din Acqualagna se fac escrocherii, adică dacă comercianții din alte localități încearcă să vândă marfă cu proveniență incertă, dar care primește apoi un „botez” de autenticitate la Acqualagna.

„Trufa de Acqualagna este recunoscută ca un produs autentic în toată lumea (cu prețuri care ajung la 1.000 de euro pentru cele albe, puțin sub jumătate pentru cele negre). Este adevărat că o trufă de Acqualagna se recunoaște după „nas” față de una din Timișoara, este nu toți știu să-i distingă mirosul.”

Primarul Andrea Pierotti a comentat astfel sechestrarea trufelor din România: „Suntem bucuroși că există aceste controale pentru eliminarea oricărei tentative de fraudă. Primăria a instituit o comisie de control care verifică proveniența, calitatea și certitudinea locului de proveniență. Controalele sunt efectuate pe eșantioane și acest lucru reprezintă o garanție pentru cumpărător în orice moment”.

„Nu vom permite nimănui să mânjească numele Acqualagna”

„Trufa românească este legală”

După ce știrea a apărut în toată mass-media, fiind bomba zilei, pentru a-și salva renumele, primarul din Acqualagna a revenit: „Este grav ceea ce s-a întâmplat și vom face totul pentru a proteja imaginea Acqualagnei pentru ca nimeni să nu mânjească numele său și ceea ce înseamnă pentru teritoriul nostru”.

Primarul Andrea Pierotti a spus apoi că știrea despre sechestrul trufelor românești este un atac la calitatea și legalitatea trufei de Acqualagna. „Este o adevărată farsă, montată pentru a mânji marca Acqualagna.

Înainte de toate este necesar să se spună adevărul. Camionul în chestiune conținea în special trufe negre uncinatum, trufe absolut legale care cresc în România, ca și în Italia și Anglia și, astfel, care pot fi comercializate ca atare, cu denumirea de Nero Uncinatum.

Pe lângă aceasta, trufele albe sechestrate s-au demonstrat apoi a fi Tuber Magnatum Pico, deci trufe albe crescute și cumpărate în Italia, așadar din nou legal. Nu erau niște cartofi oarecare dați drept trufe albe, erau cu adevărat trufe albe italiene.

Nu vom permite nimănui să mânjească numele Acqualagna și trufele sale. Faptul că trece pe aici un camion din România, care conține produse legale, nu trebuie să scandalizeze pe nimeni, ilegalitatea s-ar fi consumat dacă ar fi fost vândute trufe de alt soi drept trufe de Acqualgna fie că acestea erau din România, Germania sau Franța.

Este în orice caz just să existe controale și să fie scrupuloase chiar dacă se relevă excesive, este oricum un exces de zel care reînnoiește sentimentul de siguranță și garanție pentru consumator. Noi de partea noastră garantăm achizițiile care se fac la tarabele de la Târgul Național de Trufe. În târg este activă o comisie de control, la dispoziția consumatorului, care verifică proveniența, calitatea și prețul just de achiziție”.

România a exportat în Italia 3.700 kg de trufe

Indicarea originii

Asociația agricultorilor din Pesaro a luat atitudine. „Împotriva riscului de înșelătorii privind trufele este necesară obligația indicării originii pe etichetă, având în vedere și faptul că importurile de produs din România în țara noastră au crescut de șase ori în primele șapte luni ale anului”.

Este ceea ce afirmă Coldiretti Pesaro după sechestrarea trufelor românești. „Regiunea noastră este una dintre zonele lider în producția de trufe, cu 10.000 de kg, dintre care 7.000 negre și 3.000 albe, și riscă astfel să fie una dintre principalele victime ale exploziei de produs românesc care în perioada ianuarie-iulie 2013 a avut parte de o creștere a importurilor la 3.700 de kg, de șase ori mai mult față de aceeași perioadă din 2012.

De aici necesitatea de a proteja prețioasa trufă made in Marche, începând de la obligația de indicare a originii, cu un sistem de certificare și trasabilitate. Ar fi necesar apoi să se intervină și asupra transformării, începând de la diferitele produse cu aromă de trufe, și comercializării, pentru a asigura maxima transparență consumatorilor și a proteja munca cultivatorilor de trufe”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version