in

Travestiți în preoți, cereau bani pentru vizitarea bisericilor din Roma

S-au dat drept preoți și, cu sutane și coșuri din răchită, au început să ceară bani turiștilor pentru a putea intra în biserica San Marcello, de pe via Corso, în plin centrul Romei.

Însă agenții de la comisariatul Trevi Campo Marzio, în civil, dându-se drept turiști, i-au descoperit și denunțat.

În timp ce era în curs controlul, agenții Poliției de Stat au fost contactați de un străin ieșit în acel moment din biserică, care a confirmat că cei doi au pretins de la el, cu numai câteva minute înainte, plata unei sume pentru a putea intra.

Aproape 700 de euro este suma găsită asupra celor doi, români de 17 și 26 de ani care, la încheierea controalelor, au fost duși la Comisariat.

Au fost strânse și denunțurile altor cetățeni care au confirmat modul de operare al pseudo-preoților, aceștia fiind la final denunțați pentru înșelătorie.

Operațiunea efectuată se încadrează în cel mai amplu context de consolidare a măsurilor de control al teritoriului dispuse de Chestura, în vederea Jubileului de la sfârșitul anului.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Actorul român Marius Bizău, în serialul Tv „Squadra antimafia 7”

Cum își bat joc PSD și PNL de milioanele de români din Diaspora