in

Tortona, a fost găsit şoferul care l-a ucis pe biciclistul român

A fost găsit autorul accidentului rutier care l-a costat viaţa pe Valer Petru Moldovan, de 40 de ani, în noaptea de 24 aprilie pe drumul statal 10 între Voghera şi Tortona, în provincia Pavia.

Automobilistul, care iniţial a fugit după ce a lovit victima care circula cu bicicleta, s-a predat. Pe 29 aprilie, B.R., un tânăr sicilian de 27 de ani rezident la Tortona, de profesie constructor, s-a prezentat la unitatea carabinierilor şi şi-a recunoscut vina pentru acuzaţia de ucidere din culpă în accidentul care l-a costat viaţa pe român.

Tânărul de 27 de ani a afirmat că a aflat din presă consecinţele accidentului. Bărbatul se întorcea acasă de la iubită şi a declarat că nu şi-a dat seama de nimic, din moment ce bicicleta nu aveau faruri şi semne reflectorizante.

Pe moment, simţind impactul, s-a gândit că a lovit un animal. Maşina nu era din proprietatea sa, ci împrumutată de la un amic din Serravalle Scrivia. Vehiculul nu este asigurat şi a fost pus sub sechestru. Autorul accidentului, căruia i-a fost retras permisul de conducere, a fost denunţat în stare de libertate în aşteptarea procesului pentru omor din culpă, fugă de la locul accidentului şi neacordarea primului ajutor.

Și turiștii pot vota duminică la cele 15 secții de vot românești din Italia

Cosa Nostra a ordonat o pedepsire exemplară a hoţilor români: „Le rupem picioarele”